În parcul central al municipiului Suceava va avea loc duminică, 20 mai, între orele 19-23:30, ediția a XV-a a Festivalului Luminii, care are ca motto „Redescoperă bucuria lucrurilor mărunte!”. Scopul organizării acestui eveniment este redescoperirea valorilor spirituale neglijate de societatea contemporană. Activitățile din acest an sunt: activități cu tema copilăriei, jocuri educative pentru copii, portrete, construcții de gulguțe de toate mărimile, o arie dedicată cercetășiei, muzică și o zonă inspirațională. De asemena, în acest an este introdus conceptul de „Cercetașul Anonim” prin care persoanele de orice vârstă pot transmite un mesaj anonim sau semnat prietenilor sau oricărei alte persoane, cercetașii având grijă ca aceste mesaje să ajungă la destinatari într-un mod original. La finalul Festivalului Luminii, aceste bilețele vor fi colectate din urne și transmise persoanelor respective prin intermediul rețelei de socializare Facebook.
Festivalul Luminii, ediția a XV-a, duminică, în parcul central al municipiului Suceava
