Cultural

Festivalul “Lumina Învierii, Lumina Primăverii”, ediția a III-a, la Cajvana

La Cajvana a avut loc marți, 7 mai, Festivalul “Lumina Învierii, Lumina Primăverii”, ediția a III-a, subproiect în cadrul proiectului județean “Paștele în Bucovina”. În cele patru ore cât a durat festivalul, la Căminul Cultural din Cajvana, spectatorii, copii, părinți, bunici și cadre didactice, dar și oficialități ale orașului Cajvana, primarul Gheorghe Tomăscu, preotul paroh Gheorghiță Davidoaia, au urmărit un bogat colaj artistic de cântece religioase, scenete, poezii închinate sărbătorilor pascale. Nu au lipsit din program dansurile „Șchioapa” și „Ciobănașul”, precum și suitele de dansuri “Hora” și “Sârba”, prezentate de Ansamblul “Stejărelul”, pregătit de profesorul Iulian Ciotu.
Expoziția „Artă și culoare în zi de sărbătoare”
În sala de protocol a Căminului Cultural a avut loc vernisajul expoziției „Artă și culoare în zi de sărbătoare”. Cei prezenți au putut admira adevărate opere de artă ale preșcolarilor și elevilor din Cajvana. În expoziție au putut fi văzute ouă lucrate cu migală în tehnica quilling, o adevărată explozie de culoare. Directorul Liceului Tehnologic Cajvana, Nicolae Robu, a declarat că lucrările din expoziție „sunt o mărturie clară a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, practic un element al culturii spirituale specifice poporului nostru. Ele transmit bucurie și uimire, dar și smerenie și împăcare. Tehnicile și elementele de limbaj plastic au fost împletite cu măiestrie în lucrările expuse în expoziție: felicitări, colaje, desene, machete”. El a completat că festivalul este o manifestare culturală de mare importanță pentru orașul Cajvana, un moment de întâlnire și schimburi spirituale între colectivele de preșcolari și școlari.
Manifestarea a fost organizată de Liceul Tehnologic Cajvana, reprezentat de directorul coordonator Nicolae Robu, directorul adjunct Iulian Ciotu, în parteneriat cu Primăria orașului Cajvana, reprezentată de primarul Gheorghe Tomăscu.

Recomandări

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

„Alchimia luminii”, prima și singura expoziție retrospectivă Mihai Cismaru, la Sala Parter a Muzeului de Istorie