Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina și Societatea Scriitorilor Bucovineni, în colaborare cu Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Primăria comunei Șerbăuți și Mănăstirea Putna, organizează, în zilele de 11 și 12 ianuarie, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”.
Festivalul, care se desfășoară la Suceava, Călinești Cuparencu și Putna, se deschide astăzi, la ora 12:00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”.
În program: „Sub semnul poetului” – Omagiu lui Eminescu – Moment artistic; Decernarea premiului Opera Omnia „Mihai Eminescu” – premiu acordat de prof. Dan Lohănel, directorul Liceului Particular Nr. 1 Suceava; Lansări de carte.
Mâine, manifestările continuă cu depunerea de coroane de flori la bustul poetului din municipiul Suceava (ora 9:00); deplasare la Călinești Cuparencu (ora 10:00) – manifestări la Ateneul Cultural „Mihai Eminescu”; Mănăstirea Putna (ora 14:00) – Depunere coroană omagială la bustul poetului; Decernarea Premiului de excelență „Mihai Eminescu” pentru cel mai bun volum de exegeză eminesciană publicat în 2011; Microrecital susținut de elevi ai Școlii Generale din Putna.
Invitații ediției din acest an sunt: Theodor Codreanu (Huși), Liviu Antonesei, George Bădărău (Iași), Nicolae Coande, Paul Aretzu, Horia Dulvac (Craiova), Vasile Tărâțeanu, Ilie T. Zegrea, Mircea Lutic, Grigore Crigan, Simion Gociu, Vasile Paladean (Cernăuți).