Forumul German Suceava, Muzeul Bucovinei, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională „EduMax” și Centrul de Arhitectură și Cultură Urbană „Uzina de Apă” Suceava, cu susținerea IFA (Institutul de Relații cu Străinătatea) Stuttgart, organizează, în intervalul 12-15 iunie a.c., cea de-a II-a ediție a Festivalului literar bilingv germano-român „LECTORA”.
În perioada de desfășurare a festivalului, tinerii creatori vor intra în contact cu scriitori notorii, atât din țară cât și din străinătate, se vor cunoaște între ei și vor participa la sesiuni de lectură, workshop-uri și concursuri de creație literară pentru elevi. În acest an, șase scriitori renumiți vor onora cu prezența lor festivalul. Este vorba de Cătălin Dorian Florescu, Radu Aldulescu, Lucian Dan Teodorovici, Emilian Galaicu-Păun, Michael Astner și Ștefan Manasia. Acestora li se vor alătura istoricii Daniel Hrenciuc și Florin Pintescu, precum și scriitoarea și memorialista Tațiana Vlad Guga.
Implicat în desfășurarea festivalului este și Cenaclul literar „Zidul de hârtie”, alcătuit din scriitori experimentați, cu volume publicate, adunați în jurul lui Florin Dan Prodan, autori racordați la cele mai noi curente din artă și literatură, experimentatori ai unor forme emoționale neconvenționale.
Alte participări vizează Cenaclul germanofon „Stafette” din Timișoara, o pepinieră de scriitori pentru literatură de limba germană din România, și Cenaclul „Săgetătorul”, de la Colegiul Național „Petru Rareș”, condus de prof. Gheorghe Cîrstian, cenaclu din care fac parte elevi care au obținut rezultate deosebite la concursuri literare, unii dintre ei fiind membri ai redacției revistei de atitudine culturală „Alecart”. Muzica va fi asigurată de Ovidiu Șvarț și trupa Onix, iar momentelor literare li se vor alătura expoziții de artă plastică și momente muzicale susținute de elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava.