Festivalul literar germano-român „Lectora”, organizat de Institutul pentru Relații Externe (IFA) Stuttgart, Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul de Instruire „EduMax”, în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare”, Forumul Democrat al Germanilor din România – Forumul Democrat Bucovina și Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă” Suceava, a continuat sâmbătă seara cu un moment de lectură publică, susținut de poetul Claudiu Komartin, și vernisajul expoziției de pictură a artistului plastic sucevean George Ostafi.
„Uzina de Apă” Suceava, obiectiv selectat pentru participare la Expoziția „Smart cities & hibrid identities”, de la Veneția
Evenimentul, care a avut loc la Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă” Suceava, a avut parte, în deschidere, de o prezentare a locației, o introducere detaliată făcută, în calitate de gazdă, de arh. Constantin Gorcea, președintele Filialei Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România, urmată de vizitarea obiectivului.
Ansamblu de utilitate tehnică dat în exploatare în anul 1912, „Uzina de Apă” Suceava, clasată ca monument istoric, a fost amenajată printr-un proiect ca Centru de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj, obiectiv selectat pentru participare, la începutul acestui an, la Expoziția Internațională „Smart cities & hibrid identities”, de la Veneția.
Claudiu Komartin, „actualul campion la categoria pană în poezia contemporană”
Într-un spațiu cu funcționalitate multiplă de la baza construcției, a avut loc, cu rezonanța specifică interiorului unui rezervor conceput pentru păstrarea apei, momentul de lectură prezentat de poetul Claudiu Komartin, „actualul campion la categoria pană în poezia contemporană”, așa cum s-a autodefinit.
Organizator al clubului de lectură „Institutul Blecher” și redactor-șef al revistei „Poesis International”, Claudiu Komartin, care a publicat la Viena o antologie bilingvă prin care poezia sa a devenit accesibilă publicului de limbă germană, a fost invitatul special al Festivalului „Lectora”.
Recitalul său, care s-a încheiat cu un poem intitulat „Cobalt” (care va fi și titlul următorului său volum de versuri), a oferit puntea perfectă de trecere spre expoziția de pictură a lui George Ostafi.
O explozie ardent-cromatică în interiorul cenușiu-ruginiu al rezervorului
Expoziția de pictură cu genericul „Oxidare”, o explozie ardent-cromatică în interiorul cenușiu-ruginiu al rezervorului, explozie din care nu lipsește culoarea albastru de cobalt, a fost realizată special pentru acest obiectiv.
George Ostafi, „un prieten foarte vechi al arhitecților”, așa cum l-a prezentat arh. Constantin Gorcea, devine astfel primul artist care deschide o expoziție de pictură la „Uzina de Apă” Suceava.
Lucrările etalate într-o formulă neconvențională (neconvențional fiind și spațiul de prezentare), panotate atât pe peretele rezervorului, dar și pe suprafața de călcare, sau pe scara gurii de acces, sunt realizate în culori de ulei, culori care au la bază, așa cum a precizat George Ostafi, oxizi, între care și atât de comunul oxid de fier, care a provocat corodarea rezervorului.