Primăria și Consiliul Local Todirești vă invită duminică, pe 20 mai, la Festivalul ”Laleaua Pestriță”, organizat pe esplanada din parcul public al comunei. Festivalul a fost creat și este dedicat Centenarului Marii Uniri și reprezintă un bun prilej de etalare a frumosului costumului popular din zonă.
Manifestările vor debuta începând cu ora 12.00, când un sobor de preoți vor face o slujbă de binecuvântare a evenimentului. În continuarea desfășurării manifestării va avea loc o ceremonie de decernare a unor titluri de cetățean de onoare, conferit unor personalități ale comunei Todirești.
Programul festivalului va continua pentru cei prezenți cu un spectacol de muzică și dans, susținut de soliștii emeriți Daniela Condurache, Alexandru Brădățan, precum și de ansambluri de dans și muzică populară și fanfare tradiționale, alături de Alessia & Group Dance. Începând cu ora 21.00, în cadrul Balului Primăverii, pe scena instalată în Grădina de Vară vor evolua taraful Radu Arap din Chișinău, împreună cu soliștii Iulia Hajim și Sergiu Mîțu.