Data de 28 martie a.c. este termenul limită până la care pot fi trimise lucrările participanților la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului județean de poezie „Nichita în luna lui Marte”, manifestare organizată de Primăria Vatra Dornei – prin Casa de Cultură „Platon Pardău”, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava.
Festivitatea de premiere va avea loc pe 10 aprilie, la Casa de Cultură „Platon Pardău”
La festivalul-concurs, care își propune să identifice, să sprijine și să promoveze talente noi și autentice din rândul tinerilor din învățământul gimnazial și liceal, sunt acceptate lucrări nepublicate și nepremiate la alte concursuri literare, redactate cu diacritice și corecte din punct de vedere gramatical, al ortografiei și al punctuației.
Pot participa elevi din clasele V-VIII și IX-XII, din județul Suceava, care nu au debutat editorial și nu au obținut Marele Premiu la edițiile anterioare ale festivalului.
Lucrările, care vor fi însoțite de un CV (care va conține numele și prenumele concurentului, data și locul nașterii, clasa, instituția de învățământ, adresa completă, numărul de telefon și adresa de e-mail), vor fi trimise, până pe data de 28 martie, pe adresa nichita.festival@yahoo.com.
Fiecare participant are dreptul să se înscrie în concurs cu minim cinci și maxim zece poezii.
Laureații, desemnați de juriul alcătuit din poeți, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, vor fi anunțați până pe data de 5 aprilie, pentru a fi prezenți la festivitatea de premiere care va avea loc pe data de 10 aprilie, în Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău”, din Vatra Dornei.