La Vatra Dornei se desfășoară, în perioada 18-20 iulie, cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional pentru copii și tineret „Dorna, plai de joc și cântec” – In memoriam prof. Gavril Moroșan. Evenimentul cultural organizat de Clubul Copiilor Vatra Dornei, cu sprijinul IȘJ Suceava, al Ministerului Educației, al Primăriei și al Consiliului Local Vatra Dornei, al Consiliului Județean Suceava, al Universității Naționale de Arte “George Enescu” Iași și al Asociației “Plaiurile Dornelor”, se va desfășuraîn Parcul central din stațiunea Vatra Dornei.
Manifestarea va începe pe 18 iulie, la ora 16,00, cu parada portului popular, după care, pe scena de la Izvorul Sentinela va avea loc prima zi de spectacole. Miercuri, 19 iulie, spectacolele sunt programate de la ora 18, iar joi, 20 iulie, de la ora 17,00, va avea loc Gala Laureaților. Iubitorii de folclor vor putea admira și aplauda evoluția scenică a ansamblurilor folclorice “Hora florilor” din județul Olt, “Bahluiețul” și Orchestra “Hora” de la Iași, “Ciobănașul” din Rădăuți, “Cununa de pe Șomeș” din Bistrița-Năsăud, “Doina Ciuharului” din Maramureș, “Zărandul” din Arad, “Mala Poiana” a comunității polonezilor din România, “Fanfara trompetelor argintii” și Orchestra “Runculețul” din Câmpulung Moldovenesc, “Plai Bucovinean” din Dorna Candrenilor, “Balada” și “Plaiurile Dornei”. Invitați speciali în cadrul festivalului sunt Fanfara “Rotaria” a Palatului Copiilor din Vaslui, Ansamblul de dansuri “Vitaminchiki” din Kiev, Ucraina, și Ansamblul de dansuri “Mladost” din Montana, Bulgaria.
Festivalul Național “Muzritm”
Tot la Vatra Dornei se va desfășura, în perioada 21-23 iulie, Festivalul Național de interpretare vocal instrumentală a muzicii ușoare pentru Copii și Tineret “Muzritm”. Participă soliști vocali, soliști instrumentiști și formații de muzică pop rock de la palatele copiilor din Arad, Brașov, Satu Mare și de la cluburile copiilor din Moinești, Târgu Ocna, Luduș, Costești, Tășnad, Bârlad, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. Festivitatea de premiere și Gala Laureaților sunt programate pentru ziua de duminică, 23 iulie, de la ora 16,00. Principalii organizatori a acestui festival sunt aceiași ca la Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec”, iar sponsori principali ai celor două festivaluri sunt Aqua Carpatica, Flymusic Suceava și Hotel Dorna.