La Fălticeni a început ieri cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”.
Așa cum am aflat de la preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației “Fălticeni Cultural”, organizatorul festivalului, anul acesta sunt prezente în concurs nouă trupe de teatru din țară și din Republica Moldova, numărul total al participanților fiind de peste 50.
„Faptul că s-a născut acest festival este foarte bine și este foarte important să ne gândim pe termen lung la el. Nu este ușor să organizezi un festival, să aduci foarte multă lume, un festival la care vin mari actori, oameni de cultură care țin workshopuri, master-class-uri și conferințe. Trebuie convinsă lumea să intre într-o sală de teatru, pentru că odată intrată într-o sală de teatru, va reveni. Vor vrea să revină la teatru, vor privi altfel programele de televiziune, vor privi altfel lucrurile care se întâmplă în jurul lor. Eu cred că acest demers în dezvoltarea noastră, ca oameni, ca societate, dacă vreți, este foarte important. Este foarte important să fim alături de dumneavoastră și să vă încurajăm în acest demers lăudabil. Sunt convinsă că va crește de la an acest festival”, ne-a declarat actrița Medeea Marinescu.
Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” a fost deschis printr-o conferință de presă la care au participat Alexandru Rădulescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, primarul Cătălin Coman, actorii Medeea Marinescu și Marius Manole, membrii juriului, coregrafa Lorette Enache și regizorul Gheorghe Balint, caricaturistul Mihai Pânzaru PIM, cel care pe parcursul festivalului va realiza “o mică schiță a personalității celui care va evolua pe scenă”. Au fost alături poetul Sorin Poclitaru și folkistul Adrian Beznă, care au citit pentru publicul prezent poezii, invitând și una dintre participantele la secțiunea recitare să citească o poezie.
Vernisajul expoziției de acuarelă “Lumini și umbre”
Prima activitate pentru public din cadrul festivalului a fost vernisajul expoziției de acuarelă “Lumini și umbre” aparținând artistului plastic Alexandros Pintilii Karciucas.
Alexandros Pintilii Karciucas s-a născut la Fălticeni, pe data de 21 octombrie 1985, talentul în artă fiind moștenit de la tatăl său, alături de care a pictat câteva biserici. Pasiunea pentru stilul bizantin în pictarea icoanelor vine din legătura pe care artistul o are cu Grecia, prin origina mamei sale, dar și pentru că a locuit o perioadă în această țară. Este autorul mai multor icoane și lucrări în acuarelă care se află în colecții particulare atât în țară, cât și în străinătate, iar în acest an, Alexandros a finalizat lucrările de pictură la Catapeteasma Bisericii “Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Lămășeni.
În prima expoziție personală pe care o organizează la Fălticeni, artistul a venit în fața publicului cu 20 de lucrări, pictate după fotografii realizate în diferite locuri pe care le-a vizitat: Sibiu, Sighișoara, Milano, tema principală a expoziției fiind peisajul citadin.
Expoziția tânărului artist plastic fălticenean a beneficiat de o prezentare a criticului de artă Marius Tița, mesajul acestuia fiind rostit de profesorul Neculai Sturzu.
Medeea Marinescu și Marius Manole, protagoniști în piesa „Fă-mi loc”
„Fă-mi loc!” a fost prima piesă prezentată în cadrul festivalului, ocazie cu care spectatorii s-au întâlnit cu actorii Medeea Marinescu și Marius Manole, protagoniștii unei povești amuzante de dragoste începute în cușeta unui tren de noapte, în Ajunul Crăciunului.
Gala de deschidere a festivalului i-a readus în fața publicului fălticenean pe folkiștii Adi Beznă, Cosmin Vaman, Sorin Poclitaru și Ștefania Iacob.
A doua zi a festivalului începe cu workshopuri
Programul zilei de astăzi include două workshopuri realizate împreună cu profesorii și studenții de la UNATC la sala de sport a Colegiului Agricol „Vasile Lovinescu”, programate la orele 10,00 și 15,30. Seara vor avea loc două spectacole de teatru, „Jurnalul unui nebun” (regia: Ion Sapdaru) cu Trupa de Teatru Studențesc „Ateneu” din Iași, de la ora 17,00, și spectacolul „Încă o piesă fără titlu” al studenților de la UNATC (coregraf: Lorette Enache), de la ora 19,00. De la ora 20,00 este programat One woman show: “Edith Piaf”, cu Anca Lăcusteanu, iar în cadrul Cinematecii de noapte va fi difuzat filmul “Minte-mă frumos”.
„Jurnalul unui nebun” este o tragi-comedie după un scenariu al lui Gogol care scoate în evidență teama omului mic, dragostea și ura. În distribuție: Toma Moraru, Sorin Cimbru, Roxana Mârza.
“Încă o piesă fără titlu” este un spectacol de teatru-dans în care șase personaje pleacă într-o călătorie comună unde au ocazia să interacționeze unul cu celalalt, cu sau fără voia lor. În final ei se găsesc iarăși în punctul de unde au plecat. Un spectacol despre relațiile interumane și relativitatea din jurul lor.
„One woman show”, în regia lui Sorin Misirianțu, este un monolog muzical și teatral despre viața marii artiste Edith Piaf, având-o ca protagonistă pe Anca Lăcusteanu. Piesa scoate în evidență abilitățile artistice ale actriței și vocea sa excepțională. Un spectacol de mare ținută, care va aduce mai aproape ca niciodată povestea vieții lui Edith Piaf.
Cultural
Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” a adus nume mari ale scenei
