Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea, între 15 și 20 noiembrie, în București



Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea, care va avea loc în perioada 15 – 20 noiembrie, la Cinema Studio și Cinema Eforie din Capitală, aduce cele mai noi producții internaționale în premieră în România, sub sloganul „Imaginația face ocolul lumii”.
Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, titlurile din secțiunea Competiție au avut premiera mondială la importante festivaluri de film din lume, precum cele de la Toronto și Berlin.
În competiția oficială a festivalului sunt confirmate opt filme, de care se pot bucura atât cei mici, cu vârste între 6 și 14 ani, cât și cinefilii și publicul amator de a-și retrăi copilăria în sala de cinema. Filme sunt despre prietenie, curaj, despre jocurile copilăriei și farmecul lor, despre visele care pot deveni realitate, educative, inspiraționale, dar și filme cu puternice teme sociale actuale.
„Sigur că ludicul și divertismentul sunt componente importante în filmele pentru copii, însă filmele selectate la KINOdiseea sunt și aduc în discuție, pe înțelesul celor mici, teme cu care se confruntă societatea noastră. Vedem copii care luptă să protejeze tradițiile, natura, animalele. Cei din România fac cunoștință la KINOdiseea cu alți copii din cele patru zări, ajung să vadă cum trăiesc și ce aspirații au copii din Brazilia, Indonezia, Australia, Rusia și din alte țări europene, ca Cehia, Germania, Olanda sau Suedia. Ecranul din sala de cinema devine un glob magic care deschide orizonturi și minți și aprinde imaginația”, a declarat Ligia Keșișian Mitulescu, director artistic.
Premiat cu Ursul de Cristal și mențiune specială la Berlin International Film Festival 2013, „Pământ și stele/ Satelite Boy” spune povestea lui Pete, un băiat de 10 ani, care locuiește cu bunicul său, în mijlocul deșertului, într-un vechi cinema în aer liber. Când drive-in-ul este amenințat cu demolarea, Pete pleacă la oraș împreună cu cel mai bun prieten al său, Kalmain, pentru a-și salva căminul.
Unul dintre cele mai apreciate filme de anul trecut, laureat al premiului publicului la European Film Awards și la Montreal ICFF, „Nono/ Nono, the zig zag kid” îi aduce în fața publicului pe Isabella Rossellini și Burghart Klaussner, într-o poveste cu detectivi, deghizări și mistere.
Desemnat cel mai bun film european pentru copii în anul 2013, „Eskil și Trinidad/ Eskil & Trinidad” este un lungmetraj despre aventurile copilăriei și descoperirile pe care le facem în fiecare zi despre viața noastră. În rolul lui Trinidad este Ann Petren, laureată a Ursului de Argint la Berlinale în 2003.
„Prietenul meu, portocalul/ My sweet orange tree” este o poveste înduioșătoare despre dragostea și prietenia dintre Zeze și un portocal, care este părtașul tuturor viselor copilului de 8 ani. Filmul este bazat pe cartea omonimă a a lui José Mauro de Vasconcelos.
Apreciat la Bruges și European Youth Film Festival, „Victor și misterul crocodililor/ Victor and the secret of the crocodile mansion” este mystery thriller pentru toată familia, o poveste cu misiuni și labirinturi, mistere și dezlegarea lor.
„Fierarul din Woodham/ The blacksmith from Woodham” este o poveste ușor înfricoșătoare, veselă și un basm original. Un film artistic combinat cu animație cu păpuși, completat cu desene și efecte 3D.
O poveste din Rusia anilor ’70 este cea a lui Dima și Mișa, protagoniștii filmului „Pe cuvânt de pionier!/ I give you my word!”, o aventură cu și despre prietenie.
Premiat în 2012 cu Best Children Cast, „Când mă fac mare/ Stepping on the flying grass” este un film despre visuri și despre ocazia de a le transforma în realitate.
Filmele, subtitrate sau dublate în limba română, se adresează copiilor între 5 și 14 ani, educatorilor, bunicilor și părinților. Filmele KINOdiseea reușesc să construiască o punte de comunicare între părinți și copii, înlesnind procesul de înțelegere dintre cele două generații.
KINOdiseea este membru al Asociației Europene a Filmului pentru Copii (ECFA) și este, de asemenea, partener al celor mai importante festivaluri internaționale de film pentru copii din Europa, precum Kristiansand International Children’s Film Festival (Norvegia), aflat la a 16-a ediție, Zlin Film Festival (Cehia), aflat la a 53-a ediție, și International Young Audience Film Festival Ale Kino (Polonia), aflat la ediția cu numărul 30, și Ciné-Jeune de l’Aisne, ediția 31.