Ediția de anul acesta a „Festivalului Huțulilor” va fi organizată la începutul lunii iulie a.c. la Herghelia Lucina, din comuna Moldova Sulița. Anunțul a fost făcut ieri, de deputatul PNL de Suceava, Dumitru Pardău, care a precizat că în cadrul manifestărilor prilejuite de acest eveniment va fi organizat un simpozion pe teme legate de cultura și civilizația huțulilor, care va avea loc sâmbătă 1 iulie a.c., în comuna Pojorâta. De asemenea, în aceeași zi se vor aniversa și 150 de ani de la înființarea hergheliei de la Lucina, prilej cu care se va organiza și o paradă de cai de rasă. În ceea ce privește a doua zi a festivalului, organizatorii au pregătit pentru cei ce vor fi prezenți la aceste manifestări un amplu program artistic, cu obiceiuri și tradiții huțule.





