La City Gallery – Shopping City Suceava se va desfășura, sâmbătă, 8 mai, și duminică, 9 mai, începând cu ora 13:00, cea de-a doua ediție a Festivalului de Teatru pentru Tineret. Evenimentule este organizat de Shopping City Suceava și Compania Teatrală Bucovina, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Asociația Juventus, Fundația Ana și Asociația Promotorii Bucovinei.
Festivalul se va desfășura în trei etape: înscrierea concurenților (în urma anunțului făcut prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava), concursul de interpretare la două secțiuni (monolog și trupe) cu workshop-uri și gala laureaților, în cadrul căreia vor fi premiate piesele jurizate.
Shopping City Suceava va oferi câștigătorilor premii în valoare totală de 2.000 lei. Sâmbătă, începând cu ora 13:00, va avea loc concursul de interpretare pentru licee, pe două secțiuni: monolog și trupe, iar duminică, începând cu ora 13:00, se va desfășura concursul de interpretare pentru gimnaziu (monolog și trupe).
În cele două zile, actrița Gabriela Ioniță și studentul Dan Clucinschi vor susține ateliere de pregătire.
„În ultimii ani, se simte o reorientare a tineretului sucevean către fenomenul artistic, către interpretare teatrală, fapt dovedit de participarea numeroasă la prima ediție a Festivalului de Teatru pentru Tineret 2009. De asemenea, se observă impactul pozitiv asupra comportamentului și nivelului de exprimare a tinerilor angrenați în actul artistic teatral, aceștia devenind mai sociabili, comunicativi, având alternative de petrecere a timpului liber. Prin continuarea acestui festival la Shopping City Suceava se oferă o oportunitate pentru numeroșii tineri implicați în fenomenul teatral de a fi remarcați și îndrumați de către personalități ale genului”, a declarat Cornel Grosaru, președintele Asociației Juventus.
Până ieri, 15 trupe liceu și zece trupe de gimnaziu, din toate zonele județului, confirmaseră participarea la Festivalul de Teatru pentru Tineret, numărul participanților fiind astfel dublu față de anul trecut.
La eveniment este așteptată și o trupă de teatru din Cernăuți.