Societatea Culturală „Ștefan cel Mare” – Bucovina a organizat joi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Suceava, cea de-a X-a ediție a decernării premiilor „Crucea lui Ștefan cel Mare și Sfânt”.
„Vrem să schimbăm viața culturală a Sucevei și să avem sălile pline cu tineri”
Manifestarea, care s-a desfășurat în Sala mică a Casei de Cultură, a reunit un număr impresionat de participanți (cu precădere elevi și profesori de la câteva colegii sucevene) și s-a instituit, așa cum a anunțat dr. Mugur Andronic, președintele societății culturale organizatoare, ca primul Festival Cultural pentru Tineret din Bucovina.
„Vrem să schimbăm viața culturală a Sucevei – a spus el – și să avem sălile pline cu tineri”.
Mobilizarea a fost exemplară, iar liceeni și dascălii lor de la colegiile naționale „Ștefan cel Mare”, „Petru Rareș”, „Mihai Eminescu”, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” și colegiile tehnice de Industrie Alimentară și „Samuil Isopescul” Suceava au făcut ca sala să devină neîncăpătoare.
Premii la secțiunea Literatură
Accentuând faptul că prin instituirea unui festival s-a dorit creșterea substanțială a prezenței publicului la gala de decernare a premiilor anuale conferite de Societatea Culturală „Ștefan cel Mare” – Bucovina, dr. Mugur Andronic a înmânat laureaților premiile atribuite de juriu.
La secțiunea Literatură, Premiul I – Crucea de Aur „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost conferit lectorului univ. dr. Geta Moroșan, pentru lucrarea „Nicolae Gane. Studiu monografic” (Editura Timpul, Iași, 2010), carte prezentată de lectorul drd. Daniela Petroșel, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Premiul II – Crucea de Argint „Ștefan cel Mare și Sfânt” la această secțiune a fost acordat soților Mihai și Maria Bocancea, autorii lucrării „Sacru, tradiții și folclor din comuna Todirești – Suceava” (Editura George Tofan, Suceava, 2010), iar o mențiune a fost conferită poetei dornene Anica Facina, pentru volumul „Insomnii lirice” (Editura Nico, 2010), carte prezentată (cu salutul și mulțumirile autoarei în direct prin telefon) de dr. Mugur Andronic.
Premii la secțiunea Istorie
La cel de-al doilea domeniu de premiere, secțiunea Istorie, s-au acordat o „Diplomă de excelență”, folcloristului Dragoș Tochiță, pentru cartea „Pătrăuții de Sus și oamenii săi. Studiu monografic”, și Premiul II – Crucea de Argint „Ștefan cel Mare și Sfânt”, cu care a fost onorat scriitorul Ion Prelipcean (autorul a 36 de cărți tipărite din cele peste 60 pe care le-a scris până acum), pentru lucrarea „Contribuții la istoria evreilor din România – Mișcarea legionară, românii și evreii” (Editura Little Lamb, Suceava, 2010). Tot la secțiunea Istorie juriul a acordat o mențiune lui Gheorghe Schipor pentru volumul „Rădăuți – Scurtă privire istorică. Studiu documentar” (Editura Cygnus, Suceava, 2010), lucrare prezentată de scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă.
Premii la secțiunea Artă – Muzică
La secțiunea Artă – Muzică, Premiul I – Crucea de Aur „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost atribuit Cvartetului „Lira” al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava, cvartet alcătuit din instrumentiștii Constantin Smochină, Gelu Cuzic, Doina Chișcă și Dumitru Amarghioalei. Apreciind-o pe tânăra flautistă suceveană Elena Dinuța Costache (laureata ediției din acest an a Festivalului-concurs „Lira de Aur”), juriul i-a conferit Premiul II – Crucea de Argint, care i-a fost înmânat pe scenă de către dr. Mugur Andronic, după interpretarea unui scurt fragment din opera „Carmen”, de Bizet.
În cadrul manifestării au fost prezentate și cărțile „Dimitrie Olinescu – Scrieri Istorice”, ediție îngrijită de dr. Bogdan Petru Niculică (prezentare conf. dr. Mircea Ignat), și „Alte obiceiuri folclorice nord bucovinene de pe valea Siretului Mic”, de Dragoș Tochiță (prezentare ing. Viorel Fortuna), ca cea de-a VIII, respectiv a IX-a apariție din seria „Pagini din istoria și cultura Bucovinei”, editată și finanțată de Societatea Culturală „Ștefan cel Mare” – Bucovina.
Sofia Vicoveanca – Omul Anului 2010
Momentul final al festivității de premiere a fost rezervat acordării Premiului „Omul Anului 2010”, care a fost înmânat renumitei interprete de muzică populară Sofia Vicoveanca.
Cu acest prilej, dr. Mugur Andronic a lansat public ideea ca anul viitor, de Ziua Unirii Bucovinei cu Țara (28 noiembrie), să-i fie conferit Sofiei Vicoveanca, de către Primăria municipiului Suceava, titlul onorific „Steaua Bucovinei”, realizându-se totodată, în parcul de lângă primărie, o stea pe spațiul verde care să-i fie dedicată.
Pe parcursul desfășurării manifestării, momentele festive de premiere au fost alternate cu momente artistice susținute de liceeni și de laureații secțiunii Artă – Muzică.
Prima ediție
Festivalul Cultural pentru Tineret „Ștefan cel Mare”
