Ediția a XIX-a

Festivalul-concurs național „Voinicelul”, etapa județeană, la Iulius Mall



Voinicelul
Voinicelul

La Iulius Mall Suceava are loc în zilele de 8 și 9 iunie, începând cu ora 8:30, etapa județeană a Festivalului-concurs național „Voinicelul”, ediția a XIX-a.
Peste 2.000 de copii talentați vor urca pe aceeași scenă și vor prezenta o diversitate de momente artistice. „Ești pregătit pentru un maraton de spectacole în care cei mici vor face dovada talentului lor, își vor valorifica potențialul și vor aduce pe scena din Iulius Mall o diversitate de numere artistice? Joi și vineri, peste 2.000 de copii vor primi aprecierea publicului entuziast odată cu desfășurarea etapei județene a Festivalului-concurs național Voinicelul”, transmit organizatorii.
Dacă un copil este talentat la muzică sau are prieteni pe care îi poate susține, Festivalul-concurs național de interpretare artistică pentru preșcolari „Voinicelul” este un bun prilej pentru ca cei mici să se afirme și să socializeze. Pe 8 și 9 iunie 2023, la etajul Iulius Mall Suceava, se desfășoară, începând cu ora 8:30, etapa județeană a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului-concurs național de interpretare artistică pentru preșcolari „Voinicelul”, manifestare artistică organizată la nivelul învățământului preșcolar, la inițiativa și sub patronajul Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Peste 2.000 de copii din municipiul Suceava, cu vârste cuprinse între 4 și 6 ani, vor aduce emoția competiției și vor impresiona juriul și publicul cu 300 de momente artistice din categoriile: grupuri vocale, soliști, recitatori, fantezie coregrafică, dansuri populare, moderne, sportive sau de caracter.
„Scopul acestei manifestări este descoperirea copiilor cu potențial artistic, promovarea și orientarea acestora pe filieră vocațională, valorificarea obiceiurilor, tradițiilor și creațiilor artistice adecvate vârstei, dar și sprijinirea activităților cultural-artistice la nivelul învățământului preșcolar. Cei mai talentați dintre copii vor fi promovați la etapa națională a festivalului, care se va desfășura ulterior, în baza înregistrărilor. Vino la Iulius Mall și trăiește emoția competiției alături de juniorii talentați din toate grădinițele, de stat și particulare, din județul Suceava”, au mai spus reprezentanții Iulius Mall.


Festivalul concurs Voinicelul, la Iulius Mall
Festivalul concurs Voinicelul, la Iulius Mall
Voinicelul
Voinicelul


Recomandări

Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători

Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători
Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători

Talent și emoție pe scena de la Dorohoi – Premiul II pentru eleva Ștefania Maria Popa, la Festivalul-Concurs de Muzică Populară „Mugurelul”