Brumar vesel

Festival satiric și Salon…cu „Gripă” și „Ghinion”



Festival satiric
Festival satiric

Festivalul Satiric Bucovina, care debutează vineri la Suceava, este perfect centrat pe temele principale ale lunii lui Brumar.
Cea de-a XX-a ediție a Salonului Național-Internațional de Umor Suceava, ediție jubiliară care constituie pilonul central în jurul căruia s-au coagulat celelalte evenimente ale festivalului, are tema impusă „Ghinion” (care este de neevitat într-un context electoral, în care există și perdanți, nu numai învingători), iar Expoziția Internațională de Grafică Satirică, circumscrisă manifestărilor din cadrul proiectului „Happening în Bucovina 2009”, nu țintește nimic altceva decât „Gripa” (fie ea aviară, porcină sau de altă natură).
Organizatorii acestui festival (care se desfășoară sub egida Consiliului Județean Suceava în intervalul 13 – 30 noiembrie a.c.), Complexul Muzeal Bucovina, Centrul Cultural Bucovina și Școala Populară de Arte “Ion Irimescu”, au conturat pentru debutul manifestărilor din ziua de 13 noiembrie a.c. următorul program:
Orele 11:00 – 14:00 – Concurs de graffiti și Concurs de pictură 3D – în fața Muzeului de Istorie (cu mențiunea că, dacă nu sunt condiții meteorologice favorabile, concursul se va desfășura în holul muzeului);
Orele 14:00 – 15:00 – jurizarea concursurilor de graffiti și pictură 3D;
Ora 16:00 – Vernisajele Salonului Național-Internațional de Umor Suceava și Expoziției Internaționale de Grafică Satirică „Gripa” și festivitatea de decernare a premiilor.
Cu acest prilej va fi lansat catalogul edițiilor anterioare (2007-2008) ale Salonului de Umor sucevean.
Caricatură și bandă desenată umoristică
La ediția din acest an a Salonului Național-Internațional de Umor Suceava, la care participă cca. 40 de caricaturiști, se vor acorda următoarele premii:
Premiul „Nicolae Claudiu” (în valoare de 1.000 lei), pentru cea mai bună caricatură realizată de un concurent din afara județului Suceava, Premiul „Constantin Sofroni” (500 lei), pentru cea mai bună caricatură realizată de un concurent matur din județul Suceava, și Premiul de debut (100 lei), la secțiunea juniori.
Acestora li se adaugă Premiul „Franz Xaver Knapp” (500 lei), pentru cea mai bună bandă desenată umoristică.
Graffiti
La Concursul de graffiti s-au înscris opt concurenți, care vor desena liber pe panouri de rigips expuse stradal.
Materialele (suportul de lucru, tuburi spray de diferite culori) sunt puse la dispoziție de către organizatori.
Cei mai buni grafferi vor fi premiați și li se vor acorda diplome și materiale de lucru. Panourile graffiti vor fi expuse în holul Muzeului de Istorie, până pe data de 30.11.2009.
Pictură 3D
Pentru concursul de pictură 3 D se mai primesc înscrieri și mâine. La acest concurs-pilot sunt așteptați să participe elevi de la colegiile sucevene.
Se va lucra pe carton format 70 x 100 cm cu pastel color cretat, materialele fiind asigurate de către organizatori.
Cele mai bune lucrări vor fi premiate cu diplome și materiale pentru pictură și grafică. Pentru înscrieri – persoană de contact Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, la sediul Muzeului de Istorie, tel. 0230-216.439.