Umor fără frontiere

Festival internațional de satiră și umor, la Vama



Cenaclul „Nectarie” din localitatea Vama, care funcționează ca filială bucovineană a Academiei Libere „Păstorel” din Iași (aripa tânără și vioaie a academiei ieșene), organizează în vara acestui an un Festival internațional de satiră și umor.
Festivalul va avea ca temă Lăcomia
Președintele de onoare al Cenaclului „Nectarie” din Vama, epigramistul Vasile Larco, membru senior al Academiei Libere „Păstorel”, ne anunță că festivalul, care se va desfășura în intervalul 6 – 8 iunie, va cuprinde patru secțiuni (concurs de epigrame, de poezie umoristică, de proză scurtă umoristică și de caricatură) și va avea ca temă Lăcomia.
Directorul și organizatorul acestui festival este medicul stomatolog Sorin Cotlarciuc, epigramist și autor de cărți umoristice.
Potrivit regulamentului festivalului, pot participa creatori de literatură satirico-umoristică și caricatură de pretutindeni, cu excepția celor din Suceava și Iași.
Lucrările vor fi trimise până pe data de 15 mai 2012
Participanții vor trimite: pentru concursul de epigrame – două epigrame cu tema dată și trei epigrame cu teme libere alese de concurent; pentru secțiunea de poezie umoristică – o poezie cu tema dată și două cu teme alese de concurent; pentru secțiunea de proză scurtă umoristică – un text de proză (maximum patru pagini A4 cu caractere Times New Roman 14, la un rând) pe tema dată și o proză (aceleași condiții) cu o temă aleasă de concurent; pentru concursul de caricatură – o lucrare cu temă dată și alte trei pe teme libere alese de concurent.
Lucrările pentru secțiunile de concurs vor fi trimise până pe data de 15 mai 2012 în plic închis, cu motto și cu datele de identificare secretizate, pe adresa: Dr. Cotlarciuc Sorin, str. Nicolae Grigorescu nr. 24, cod 727590, comuna Vama, jud. Suceava.
Informații suplimentare se pot obține la telefoanele: 0746.021.715, 0747.070.880, 0740.540.276.
Cele mai bune lucrări vor fi publicate în revista „Surâsul Bucovinei”
Se vor acorda premii pentru fiecare secțiune în parte. Invitații și laureații secțiunilor festivalului vor fi anunțați în timp util, organizatorii asigurând masa și cazarea pe durata desfășurării manifestărilor. Transportul va fi asigurat de către participanți.
Lucrările trimise nu se restituie și nici nu sunt supuse unor eventuale dezbateri ulterioare premierii. Cele mai bune lucrări (premiate sau nu) vor fi publicate în revista „Surâsul Bucovinei”.
Manifestarea este sprijinită de Consiliul Județean Suceava, Consiliul Local și Primăria Vama, Grupul de firme „Pieta” Iași, Asociația Turistică Vama, PFIMM Suceava, Uniunea Epigramiștilor din România, Căminul Cultural Vama și Muzeul Oului Vama – Bucovina.



Recomandări

Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț

Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț
Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni
Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”