Fertilitatea femeilor scade dramatic după 35 de ani



Un studiu realizat recent de specialiști în probleme legate de fertilitate atrage atenția că ar fi bine ca femeile să se decidă să facă copii înainte de a împlini 35 de ani, transmite ediția electronică a cotidianului The Telegraph.
Studiul arată că după 35 de ani fertilitatea femeilor scade, concepția devenind extrem de dificilă și uneori imposibilă.
Din ce în ce mai multe femei din Occident, inclusiv din Marea Britanie, amână maternitatea pentru a se putea realiza în plan profesional, pentru a câștiga mai mulți bani și pentru a întâlni partenerul ideal.
Fertilitatea feminină este afectată și de consumul de alcool și droguri, nu doar de vârstă, menționează studiul.
ani, în timp ce o treime dintre ele preferă să devină mame la 30-40 de ani.
Și bărbații, și femeile cred că pentru a întemeia o familie este necesar să aibă un partener stabil, o locuință și o slujbă bună.
Spre deosebire de bărbați, care pot procrea până la vârste înaintate, femeile nu au această capacitate.