Constructorul italian de automobile Ferrari va aloca anul viitor României, prin distribuitorul Forza Rossa, o cotă de automobile cuprinsă între 32 și 35 de unități, a declarat marți directorul de marketing al importatorului, Lucian Șonea, la lansarea modelului 458 Spider.
Pentru acest an au fost alocate 30 de mașini și toate au fost vândute.
„Anul viitor vom avea 32 de mașini, însă în contextul în care va fi lansat și noul model 599 cota alocată României au putea crește până 35 de unități”, a precizat reprezentantul Forza Rossa.
Dintre cele 30 de automobile vândute în acest an de distribuitor, 12 unități sunt Ferrari 458 Spider, model lansat marți pe plan local, la prețuri de peste 235.000 euro.
„Am primit comenzi pentru acest model încă de anul trecut. Avem alocate 12 unități și toate au fost vândute. Livrările vor începe în luna februarie a anului viitor”, a adăugat Șonea.
El a mai spus că o parte dintre unitățile vândute în acest an sunt destinate Republicii Moldova și Bulgariei, unde Forza Rossa este de asemenea importator.
Modelul 458 Spider, prima berlinetă cu motor central spate din lume, a fost prezentat în septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt.
Automobilul este echipat cu un motor care dezvoltă 570 cai putere și cu un acoperiș rigid retractabil, o inovație brevetată Ferrari care reprezintă de asemenea o premieră mondială pentru un automobil sport din acest segment.
Noul Ferrari atinge o viteză maximă de 320 kilometri pe oră și poate ajunge de la zero la suta de kilometri în 3,4 secunde. Consumul mediu de carburant este de 11,8 litri la suta de kilometri, iar emisiile de dioxid de carbon sunt de 275 de grame pe kilometru.
Forza Rossa este deținută de soții Camelia și Ion Bazac (fost ministru al Sănătății) prin Forza Rossa Holding. Forza Rossa a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de nouă milioane euro, în creștere cu 10% față de 2009.