Ferrari își lansează primul supercar hibrid



Ferrari 599 GTB Fiorano HGTE
Ferrari 599 GTB Fiorano HGTE

Ferrari are un statut aparte în industria automobilistică, în bună parte datorat și succeselor repurtate în motorsport.
Adept tradițional al propulsoarelor de mare litraj, constructorul italian de mașini supersport se vede nevoit să renunțe la principiile de o viață pentru a face loc noilor tehnologii cu caracter ecologic, încălcând astfel o promisiune mai veche.
Deși susțineau sus și tare că nu vor „păta” niciodată puritatea motorului pe benzină, iată că a sosit vremea să li se demonstreze contrariul.
Primul hibrid sub emblema Căluțului Cabrat este pregătit să deschidă un nou capitol în istoria celui mai titrat brand auto din lume. Anunțul a fost făcut de Luca de Montezemolo, președintele Ferrari, cu ocazia prezentării monopostului de Formula 1 și a liniei de piloți pentru sezonul 2010.
Modelul cu alimentare alternativă va fi prezentat la începutul lunii martie la Salonul Auto de la Geneva și introdus pe versiunea obișnuită a celebrului 599 GTB Fiorano.
Hibridul Ferrari nu va aduce nimic special față de dispozitivele actuale folosite de restul producătorilor în sensul strict al modului de funcționare. O particularitate constituie faptul că supercarul Ferrari dispune de două motoare electrice cu roluri complet diferite și care acționează pe rând. Unul are rolul de a înmagazina energia furnizată când roata se află pe interiorul virajelor, iar cealaltă acționează când este nevoie de putere la roata din exteriorul virajelor.
Motoarele electrice sunt montate ca și bateriile litiu-ion de la care se alimentează în dreptul punții spate. 599 GTB Fiorano Hybrid va fi echipat cu un sistem de economisire a carburantului, start/stop, ce va ridica autonomia modelului cu motor V12 la un nivel nemaiîntâlnit la bolizii Ferrari.
Deși reacțiile fanilor nu vor întârzia să apară, constructorul din Maranello este nevoit să facă acest compromis pentru a se putea încadra în baremul viitoarelor norme de poluare din Europa și America de Nord.


Ferrari 599 GTB Fiorano HGTE
Ferrari 599 GTB Fiorano HGTE
Ferrari 599 GTB Fiorano HGTE
Ferrari 599 GTB Fiorano HGTE