Ferrari a încălcat promisiunea, dar este pe jumătate iertată.
La numai trei zile de la stabilirea unui legământ, prin care Căluțul Cabrat jura că pe data de 20 mai urma să ne dezvăluie noua starletă din Maranello prin intermediul sitului www.ferrarigtcountdown.com, înțelegerea a căzut.
Ieri, chiar de la primele ore ale dimineții, presa a descoperit în poșta electronică primul set de fotografii al noului model Ferrari. Ne așteptam să găsim date despre GT, așa cum era el anunțat că se va numi, în schimb ne-am trezit cu noul California.
Nu știm motivul pentru care Ferrari a decis să trimită mai devreme acest prim set de 3 imagini, dar putem bănui: cu siguranță și-a menajat fanii care așteptau fremătând noua mașină, eliberându-i astfel de o presiune inutilă.
Cât despre California, numai de bine. Este de departe cel mai apetisant Ferrari pe care l-am văzut vreodată. Deși poate ne-am înșela, din cauza faptului că farmecul unei decapotabile amplifică senzația senzorială, sentimentul care te încearcă doar privind-o este mereu același.
California este primul cabriolet ce dispune de un acoperiș rigid retractabil ce asigură un plus de versatilitatea față de tradiționala decapotabilă cu acoperiș din material textil.
Noul model ce dispune de două locuri la interior, este animat de un propulsor V8 de 460 de cai putere, același care se află montat și pe F430. Așezat în poziție central anterioară, o altă noutate absolută la Ferrari, că unitatea cu injecție directă îl ajută pe noul California să sprinteze în doar 4 secunde până la viteza de 100 km/h.
Caroseria fabricată în mare parte din aluminiu, transmisia cu dublu ambreiaj și sistemul de tracțiune F1 Trac, ce acțiunea pe puntea spate, fac din decapotabila Ferrari un automobil unic în peisajul sportivelor de top.
La acestea se mai adaugă frânele Brembo din carbon ceramic, suspensia de tip paralelogram deformabil.
Ferrari ne asigură că pe parcursul următoarelor zile vom afla și alte detalii despre noul model ce se dorește o interpretare modernă a clasicului Ferrari 250 GT California, la modă în anii ’60.
Acum că noul California a făcut înconjurul lumii, care mai este rostul portalului www.ferrarigtcountdown.com. Urmează cumva o altă surpriză?