Feroviarii renunță la greva generală programată pentru miercuri, după aprobarea bugetelor



Feroviarii renunță la greva generală programată pentru miercuri, după aprobarea bugetelor celor trei companii, CFR Călători, CFR Marfă și CFR SA, așteptând ca administrația să convoace sindicatele la negocieri pentru noul contract colectiv de muncă.
Președintele Federației Mișcare – Comercial, Gheorghe Frățică, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că după aprobarea bugetelor celor trei companii feroviare în ședința de Guvern de duminică, sindicaliștii au renunțat la greva generală programată pentru miercuri.
„Așteptăm ca unitățile să ne cheme la negocieri pentru a încheia noul contract colectiv de muncă. Deocamdată nu mai putem vorbi despre grevă. Acum avem bugetele aprobate și putem începe negocierile”, a precizat liderul sindical.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, marți, că în perioada „imediat următoare” vor fi semnate contractele colective de muncă de la companiile feroviare.
„Pot face grevă, e libertatea fiecărui cetățean, dar obligația mea este să mă preocup de starea căii ferate și a angajaților, astfel încât România să aibă o cale ferată competitivă pe piața europeană. Nu este și preocuparea lor (a liderilor de sindicat, n.r.)”, a spus Boagiu după o conferință de presă.
Ea a arătat că în prezent datoriile și penalizările de la CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă acoperă 1% din PIB.
Executivul a aprobat, în ședința de duminică, prin Hotărâre de Guvern, bugetele companiilor feroviare, dar nu se cunosc date referitoare la acestea, ele nefiind încă publicate în Monitorul Oficial.
Frățică amenința săptămâna trecută, după greva de avertisment, cu greva generală dacă nu se aprobau bugetele.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a venit la ședința de miercuri a Guvernului cu proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe acest an al CFR Călători, dar a solicitat amânarea dezbaterii, motivând că dorește să prezinte spre aprobare bugetele tuturor companiilor feroviare.
Feroviarii au oprit lucrul, miercuri dimineață, și două ore au fost în grevă de avertisment, timp în care circulația pe calea ferată a fost blocată, iar trenurile de călători au staționat în gări sau pe traseu.
Sindicaliștii nu s-au înțeles cu reprezentanții companiilor feroviare în cazul încheierii noilor contracte colective de muncă, astfel că au decis să respecte calendarul protestelor anunțate. Aceștia spun că nu acceptă diminuarea salariilor și nici disponibilizări colective.
Președintele Federației Mișcare-Comercial a declarat că protestul are loc pentru că nu au fost semnate contractele de muncă la CFR Călători și CFR Infrastructură.
Contractele colective de muncă au expirat la 31 ianuarie.