Feroviare

Instituția cozii mai are câteva puncte de sprijin. Unul ar fi la Agenția de Voiaj CFR. Trenurile s-au rărit și subțiat (n-avem vagoane!), dar rândul la bilete e cam același. Mă așez cu resemnare la coadă. Două ghișee deschise, casiere amabile și răbdătoare, mai ales că sistemul informatic parcă-i tren personal, ba merge, ba se odihnește… În fața mea, o doamnă între două vârste zăbovește la ghișeu de mai bine de un sfert de ceas. Vrea să ajungă, cu soțul, la Timișoara. Află că trenul 1833, zis „Transsiberianul”, n-are clasa I-a. Telefon acasă: „Mițule, n-are a-ntâia”. Mițu nu acceptă, așa că doamnei i se propune 1765. Nici ăsta n-are a-ntâia, dar are vagon cușetă. „Cu câte locuri?” Casiera, monument de delicatețe, detaliază cu zâmbet subînțeles: „trei”. Telefon la domiciliu: „Mițule, e cu trei locuri, e riscant, nu poți ști cine o să fie al treilea. De la Salva o luăm pe Pia, are și ea cușetă, de la Sighet, da’ la alt tren. Cică, de la Dej, se atașează la trenul nostru.” E bine așa – sosește aprobarea de acasă – înseamnă că, de acolo, vine în cușetă cu noi”. „Dacă-l convingeți pe cel de al treilea, la miezul nopții, să se mute în alt vagon” – îi dezamăgește casiera.. „Alo, Mițule, nu se poate. Și nu uita că, de la Cluj, îl luăm și pe Rareș. Ia să-l întreb cu ce vine, acu’e la Covasna, tre’ să schimbe la Brașov, vrea să ajungă la Felix… Alo, Rareș? Ce mai faci, ce face Simona, când dă Bac-ul, tu cu ce vii?” S-a făcut jumătate de ceas. Coada freamătă. Imperturbabilă, când află că nu-i posibilă prezumata întâlnire Rareș-Pia fiindcă 1765 o ia spre Timișoara prin Teiuș, nu via Oradea, sunt căutate noi variante: „Mițule, nu-i bine, hai să găsim altceva.” Coada explodează: „Doamnă, hotărâți-vă odată!!” Răspunsul ofuscat merită reținut: „Sunt banii mei, am dreptul să-i cheltui cum vreau!” Onorabila solicitantă nu gândește o clipită că or fi banii ei, dar stă de un ceas pe timpul celor de la coadă, iar timpul înseamnă și el bani. Care-s nu mai sunt deloc ai ei! Și-mi amintește de originalul oier Becali: „sunt banii mei, fac ce vreau cu FCSB!” N-ar avea nicio importanță că, prin contra-performanțele fobalistice, FCSB afectează clasamentul general european și, în consecință, trage în jos tot fotbalul românesc… A doua zi, urc în trenul inter-regio 1863 Iași-Galați. În incomoda „Săgeată albastră”, găsesc locul meu ocupat de o jună cu căști la urechi. Se mută. La venirea conductorului, se vede că n-are bilet de clasa I-a. Când i se cere să se mute unde se cuvine, începe o turuială năvalnică: este studentă la a doua facultate, are și ea dreptul să călătorească boierește, ce i-a dat statul român, că invață pe banii ei” și… tot așa înainte. Conductorul: „păi, nu v-a dat gratuitate la tren?” (Apropo: jumătate din „Săgeată” este populată cu studenți. Am un amic în Capitală: odraslele lui, studenți, fac aproape în fiecare zi plajă la mare: pleacă dimineața cu 1681, după două ore sunt la Constanța și se-întorc seara, cu 1852, pe cheltuiala sărăntocului și sub-finanțatului CFR – în vreme ce doritorii-plătitori nu găsesc loc cu săptămânile). Juna înfiptă nu se lasă: „am și eu dreptul să merg boierește, dacă-ți dădeam 10 lei, tăceai mâlc!” – și începe să scotocească prin poșetă. Când a mai văzut-o și pe asta (corupție!) conductorul a făcut stânga-mprejur, iar juna a rămas nederanjată pe locul „ei”! Încă un semn al disoluției autorității în România: legea-i pentru proști, cei tari în clanță fac ce vor! În fine, chiar dacă nu ține de CFR, tot roată pe șine este: „Mocănița” de la Vișeu a deraiat a treia oară, cu pasageri răniți și spitalizați. De câte ori am scris aici despre trenurile turistice de pe Valea Vaserului am atras atenția că starea liniei este flagrant sub cerințele feroviare elementare. Bănoasa afacere din Maramureș, patronată de renumita Holz Compay SRL, n-a catadixit să facă și fireștile investiții în calea de rulare, șinele sunt nu numai învechite și răs-cârpite, ci evident mult sub-dimensionate. O fi mergând la bușteni, da-i inacceptabil când e vorba de pasageri! Culmea: în pliantul turistic se precizează preventiv fără jenă: proprietarii „nu-și asumă nicio responsabilitate”, „calea ferată forestieră funcționează îndeosebi pentru transportul lemnului”. Cum vine asta? Ori lemne, ori pasageri. Dacă-i și una și alta, asiguri condițiile cuvenite, dacă nu, nu!… Și, pentru a nu încheia această tabletă de cârcotaș în cheie resemnat-polemică, mă bucur să consemnez și o plăcută surpriză: în gara Galați funcționează o… bibliotecă! Singura din România, după cum tot singură este și cea din tribunele stadionului de la Miercurea Ciuc. Nu cred că se pot citi romane între două trenuri, o frecventează, probabil, mai mult cetățenii cartierului, precum și elevii navetiști, care, chiar dacă-s mai degrabă atrași de deliciile internetului, își petrec răstimpul mort al navetei printre cărți. Biblioteca a fost botezată „Grigore Vieru” după stingerea din viață a basarabeanului, gestul atestând preschimbarea numelui poetului într-un adevărat simbol românesc.