Fermierii din județ ar putea să exporte în Franța cantități importante de cereale în cazul în care se vor asocia. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a readus ieri în discuție necesitatea asocierii fermierilor suceveni în vederea înființării unui parc agricol sau a unei cooperative agricole după un model din Franța, astfel încât să aibă capacitatea de a livra cantități importante de produse agricole și la un preț mai bun. Cătălin Nechifor a făcut aceste declarații în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o alături de șeful Direcției Agricole Suceava, Vasile Costan, și de doi fermieri suceveni, Carla Dălteanu și Gheorghe Chiriac, cei trei participând recent în Franța la un schimb de experiență cu agricultori din această țară. Nechifor a spus că cei trei, dar și alți fermieri suceveni, au vizitat cooperativa Cavac dintr-o regiune din Vestul Franței, din care fac parte nu mai puțin de 6.000 de fermieri.
„Înțeleg că au venit cu foarte multe informații interesante. Și vreau să reamintesc de inițiativa de a crea un parc agricol la nivelul județului Suceava. Acum înțeleg că sunt planuri mai ample pentru ca acest parc să cuprindă un teritoriu mai important, și nu doar Suceava, ci și județele Iași și Botoșani”, a spus șeful administrației județene. Cătălin Nechifor a spus că în Franța, conducerea cooperativei Cavac avea informații cu privire la potențialul agricol al României și în special al județului Suceava. Mai mult, el a precizat că în cadrul discuțiilor avute cu fermierii suceveni, conducerea cooperativei Cavac a venit cu mai multe soluții de colaborare concrete, una dintre acestea fiind construcția unor silozuri pentru cereale în județul Suceava, investiție care ar urma să fie realizată de partea franceză.
Fermierii suceveni și-ar putea vinde cerealele la prețuri cu 30% mai mari decât cele pe care le obțin în România
Președintele CJ Suceava a mai precizat că intenționează ca în perioada imediat următoare să organizeze o ședință a Consiliului consultativ al agricultorilor din județul Suceava în care vor fi prezentate concluziile vizitei din Franța, dar și modul de asociere, fie prin înființarea unui parc agricol, fie a unei cooperative agricole.
„Vedem care este cea mai bună variantă, pentru că va trebui să ne dezvoltăm și cu bani europeni, și atunci trebuie să știm dacă pe cooperativă putem să facem ceva în sensul ăsta, dacă nu vom merge pe parc agricol. Vom decide care e formula cea mai benefică”, a declarat Cătălin Nechifor.
El a subliniat că partenerii francezi au anunțat că vor construi silozurile în care ar urma să fie depozitate cerealele fermierilor suceveni, acestea urmând să fie transportate apoi pe calea ferată către Dunăre, și mai departe, pe vapor, către Franța. În aceste condiții, Nechifor a arătat că silozurile pentru cereale ar urma să fie construite într-o locație aflată în apropierea unei stații CFR. Șeful administrației județene a arătat că fermierii suceveni vor putea să vândă cereale în Franța la prețuri cu 30% mai mari decât cele practicate acum în România. De asemenea, Nechifor a spus că în situația în care se vor asocia, fermierii suceveni vor avea posibilitatea să obțină prețuri mult mai mici la achiziția materialelor necesare activității tuturor membrilor din viitoarea asociație. El a mai precizat că la ultima ședință a Consiliului consultativ al agricultorilor au fost prezenți aproximativ 150 de agricultori din județul Suceava.
La rândul său, șeful Direcției Agricole Suceava, Vasile Costan, a declarat că în perioada 23 – 25 octombrie a.c., directorul general al cooperativei Cavac va fi prezent în județul Suceava.
„Dumnealui a rămas foarte impresionat de ce potențial avem în județ. El lucrează deja cu România, iar aici în județul Suceava vrea să lucreze cu o structură asociativă și nu cu fermieri individuali. Ne-a întrebat dacă putem să livrăm un vapor cu grâu. I-am spus că nu putem, pentru că nu avem o structură asociativă. Și dacă nu vom avea așa ceva, pentru a ști ce cantități sunt în județ, niciodată nu vom putea livra un vapor de grâu”, a precizat Costan. El a adăugat că până la vizita directorului cooperativei Cavac vor trebui demarate procedurile pentru înființarea noului parc agricol din județul Suceava.