Fermierii și transportatorii care protestează n-au onorat întâlnirea cu prefectul de Suceava și șefii unor instituții direct implicate în problemele lor



Protestatarii asteptati in zadar de prefect
Protestatarii asteptati in zadar de prefect

Protestatarii fermieri și transportatori nu și-au trimis luni reprezentanți la întâlnirea cu prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, și cu reprezentanți ai DSVSA, Direcției pentru Agricultură, APIA, ARR și ISCTR. Prefectul Moldovan a informat luni, printr-un comunicat de presă, că întâlnirea a fost convenită pentru ora 14.00, „dar demersul nu s-a concretizat”. „Din motive pe care nu le cunosc, la fel ca și sâmbătă seara, reprezentanții protestatarilor nu s-au prezentat la discuții”, a declarat Moldovan.
Cu toate acestea, pornind de la problemele care i-au fost deja aduse la cunoștință în cadrul discuțiilor purtate cu protestatarii în Vama Siret, prefectul a afirmat că a decis o serie de acțiuni pentru perioada imediat următoare. Astfel, având în vedere sesizările protestatarilor cu privire la practici neconcurențiale și punerea în vânzare a produselor alimentare neconforme sau contrafăcute, a solicitat DSVSA ca împreună cu structura specializată din cadrul IPJ Suceava să efectueze controale în toate piețele agroalimentare de pe raza județului. „Luând în considerare aspectele discutate pe parcursul zilei de ieri [duminică] cu reprezentanții fermierilor, împreună cu directorul DSVSA, Mihai Voloșeniuc, vom face demersurile necesare dotării laboratorului Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor cu echipamente și resursa umană necesare astfel încât să putem realiza pe plan local, operativ, analizele de conformitate ale produselor care intră în țară sau sunt comercializate pe raza județului”, a declarat Alexandru Moldovan.
De asemenea, acesta a spus că a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să efectueze o analiză „a competențelor instituțiilor aflate sub coordonare”, întrucât în acest moment fermierii sunt controlați de reprezentanții a 4-5 instituții simultan și consideră benefică reducerea la două a instituțiilor de control, după modelul altor state din Uniunea Europeană, „fără ca această activitate să fie diluată”.
Alexandru Moldovan a mai declarat că de la APIA a solicitat „în regim de urgență” situația plăților subvențiilor pe anul 2023, iar Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – Inspectoratul Teritorial Suceava, situația statistică a numărului de controale efectuate pe parcursul anului 2023, numărul și cuantumul sancțiunilor aplicate și efectiv încasate.
„Din discuțiile pe care le-am purtat cu reprezentantul Autorității Rutiere Române – Agenția Suceava a reieșit că tariful de licențiere pentru transportatori nu s-a modificat din anul 2009, și nu se înregistrează sincope, probleme deosebite în activitatea cu publicul a instituției. Rămânem în continuare deschiși dialogului și fac apel la reprezentanții fermierilor și ai transportatorilor din toate grupurile să ne aducă la cunoștință prin dialog direct sau prin corespondență prin e-mail problemele punctuale, locale, cu care se confruntă și în a căror rezolvare ne putem implica instituțional”, a mai transmis prefectul de Suceava.



Recomandări

Prefectul Andronachi amenință școlile de șoferi cu retragerea avizelor, dacă mai trimit candidați nepregătiți la examenul pentru permis

Prefectul Andronachi amenință școlile de șoferi cu retragerea avizelor, dacă mai trimit candidați nepregătiți la examenul pentru permis

Probleme ale aplicării noului Cod Silvic lămurite la Suceava, într-o ședință la care au participat părțile implicate

Probleme ale aplicării noului Cod Silvic lămurite la Suceava, într-o dezbatare convocată la inițiativa Prolemn
Probleme ale aplicării noului Cod Silvic lămurite la Suceava, într-o dezbatare convocată la inițiativa Prolemn

Comportamentul a doi funcționari de la Permise Suceava „a afectat grav imaginea instituției”, a constatat Corpul de control al Ministerului de Interne

Comportamentul a doi funcționari de la Permise Suceava „a afectat grav imaginea instituției”, a constatat Corpul de control al Ministerului de Interne
Comportamentul a doi funcționari de la Permise Suceava „a afectat grav imaginea instituției”, a constatat Corpul de control al Ministerului de Interne