Fermierii care lucrează peste zece hectare pot obține un avans de 75% din valoarea subvenției UE, prin credite preferențiale de la anumite bănci, în condițiile în care subvenția ajunge la agricultori după începerea lucrărilor de primăvară.
Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) estimează că va începe plata subvenției UE pe suprafață în această săptămână, procesul urmând să fie finalizat până la finele lui mai. Agricultorii au însă nevoie de bani cât mai curând, pentru înființarea culturilor de primăvară, care nu poate fi amânată până în luna mai.
„Pentru a asigura finanțarea lucrărilor din campania agricolă de primăvară, în condițiile în care o parte din plăți se vor efectua în lunile aprilie și mai, APIA a inițiat perfectarea unui instrument de creditare a fermierilor în colaborare cu Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și o serie de bănci private și de stat. De acest credit vor beneficia în principal fermierii care dețin suprafețe de teren mai mari de 10 hectare”, se arată într-un comunicat APIA.
Instrumentul financiar bazat pe cesiunea de creanțe dă posibilitatea fermierilor să obțină credite pentru finanțarea lucrărilor agricole în condiții preferențiale, în valoare de 75%din suma estimată a fi primită din fonduri europene, pe baza unei adeverințe eliberate de APIA. FGCR va garanta 50% din creditele solicitat de fermieri.
Condiții preferențiale înseamnă, de exemplu, dobânzi reduse. APIA a lansat o propunere băncilor, pe 7 martie, iar instituțiile de credit care s-au arătat interesate sunt CEC, Alpha Bank și BRD.
O convenție între cele trei bănci, Fondul de Garantare a Creditului Rural și APIA va fi semnată în această săptămână.
APIA intenționează să extindă mecanismul și în următorii ani. Acesta este util în condițiile în care fermierii depind de plățile UE ca să-și finanțeze înființarea culturilor de primăvară. Mai mult, plata acestor subvenții, pentru a permite începerea lucrărilor, este una dintre revedincările care stau la baza protestelor anunțate de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), din 19 martie.
Subvențiile sunt de circa 50 de euro pe hectar, la care se adaugă și plățile complementare de la bugetul de stat, și sunt aferente anului agricol 2007, totalizând 440 de milioane euro. Deși cererile au fost depuse în perioada martie-iunie a anului trecut, plățile vor începe abia în această săptămână, pentru 167.000 de fermieri.
„Până la sfârșitul acestei săptămâni, APIA va depune prima cerere de fonduri la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în vederea efectuării plăților pe suprafață, pentru circa 167.000 de fermieri care îndeplinesc o serie de condiții printre care: au depus cererea de sprijin în termen, nu au fost selectați la controlul pe teren sau prin teledetecție și nu au erori la controlul administrativ în sistem”, arată APIA.
Suprafața pentru care vor fi acordate plăți este de 8, 713 milioane de hectare, mai mică decât cea de referință, de 8,716 milioane de hectare, ceea ce permite acordarea graduală a plăților (acordarea de subvenții pentru fermierii din anumite zone după finalizarea controalelor în zona respectivă, înainte de finalizarea controalelor pe întreaga suprafață).
„Suprafața determinată, eligibilă pentru plată, este la acest moment de 8.713.810 hectare, estimându-se că aceasta va mai scădea după efectuarea tuturor controalelor. Suprafața de referință negociată de România în cadrul procesului de aderare este de 8.716.370 hectare. Scăderea suprafeței determinate pentru plată va permite începerea procesului de autorizare și execuție a plăților pentru o parte din fermieri înainte de prelucrarea rezultatelor controalelor prin teledetecție”, se spune în comunicat.
Concomitent cu acordarea plăților aferente lui 2007 are loc campania de depunere a cererilor pentru anul agricol 2008. Perioada de depunere a solicitărilor este 3 martie-15 mai, după care urmează un interval în care cererile sunt acceptate, dar fermierii sunt penalizați pentru întârziere (16 mai-9 iunie), cu 1% pentru fecare zi. După data de 10 iunie cererile nu mai sunt acceptate.
Pentru 2008 suma aferentă plăților UE pe suprafață este de circa 533 de milioane euro.