Mai greu ca niciodată

Fermierii, disperați după ce au fost anunțați că nu sunt bani de subvenții

Subvenția pe cap de bovină este stabilită în acest an la 571 de lei
Subvenția pe cap de bovină este stabilită în acest an la 571 de lei

Crescătorii de bovine și de ovine din județul Suceava, la fel ca cei din toată țara, sunt într-o situație mai grea ca niciodată, după ce li s-a comunicat că nu există suficienți bani pentru achitarea subvențiilor pe cap de animal.
Doru Gurău, președintele Asociației Fermierilor Bucovina, unul dintre liderii fermierilor care a participat la ultimele discuții cu reprezentanții Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, este revoltat de situația în care s-a ajuns.
„În urma protestului nostru din vară, organizat la nivel național, s-a semnat un protocol prin care autoritățile statului se angajau să vireze subvenția pe cap de animal, aferentă acestui an, în luna octombrie. Zilele trecute am aflat cu stupoare că banii necesari acestor subvenții nici măcar nu sunt incluși în proiecția bugetară pe anul 2009 și abia ar fi sume care se acopere 20% din bugetul necesar. Este e o situație pe care nu avem cum să o acceptăm”, și-a exprimat nemulțumirea Gurău. El a arătat că subvenția pe cap de bovină, stabilită în acest an la 571 de lei, este importantă mai ales pentru crescătorii medii și mari, foarte mulți dintre ei făcând investiții și supraviețuind deoarece s-au bazat că vor primi acești bani în luna octombrie. Practic, această subvenție este cea mai importantă formă de ajutor oferită de stat, lipsa ei fiind similară cu un dezastru.
Dacă până luni după-amiază nu vor primi un răspuns favorabil din partea ministerului, fermierii vor trece la proteste, fiind hotărâți să nu mai cedeze până când nu le vor fi respectate drepturile.
„Invităm să ni se alăture toate organizațiile din județ care îi privesc pe crescătorii de ovine și de bovine, pentru că situația la care s-a ajuns este de neconceput”, a fost mesajul lui Doru Gurău.

Recomandări

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru a limita pagubele crescătorilor

Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin
Cinci focare de scrapie la oi în județ. Sanitar-veterinarii fac eforturi pentru ca crescătorii să aibă de suferit cât mai puțin

Fermierii suceveni au decis să pună capăt protestului pe care l-au inițiat în urmă cu o săptămână

La Prefectura Suceava a fost convocată o întâlnire la care au participat atât reprezentanți ai acestei instituții, de la Consiliul Județean Suceava, dar și din partea primăriilor
La Prefectura Suceava a fost convocată o întâlnire la care au participat atât reprezentanți ai acestei instituții, de la Consiliul Județean Suceava, dar și din partea primăriilor

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Fermierii suceveni sunt invitați la Botoșani, la o întâlnire pe tema „de la furcă la furculiță”, cu reprezentanți ai autorităților și cu specialiști