Rădăuți

Fermă clandestină de porci, între case, la Colegiul „Hurmuzachi”



– Localnicii care locuiesc în apropierea unității de învățământ sunt terorizați de mirosul infect și de reziduuri și au chemat în ajutor inspectorii sanitari
– La fața locului, sanitarii au descoperit o adevărată fermă, cu 18 porci, pe care conducerea colegiului spune că îi va folosi ca hrană pentru elevii de la internat
O fermă clandestină de porci, gunoi de grajd și reziduuri, asta au găsit inspectorii sanitari într-un control la una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din județ, și anume Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți. Sanitarii suceveni au descins acolo joi la amiază, după ce la Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Autorității de Sănătate Publică s-a primit o sesizare potrivit căreia localnicii din zona colegiului sunt terorizați de mirosul infect degajat de gospodăria anexă din incinta unității de învățământ și de reziduuri animaliere.
Conform celor declarate ieri de către șeful Inspecției Sanitare de Stat, doctor Ludovic Abiței, sanitarii au descoperit la colegiul rădăuțean o adevărată fermă, cu 18 porcine, amplasată printre casele unor localnici, și un cal.
Cea mai depărtată locuință se afla la circa 26 de metri de ferma pentru care conducerea școlii nu are nici un fel de autorizație. Inspectorii au constatat că fosele septice pentru evacuarea dejecțiilor erau colmatate, iar în curte, pe un teren ce aparține colegiului, se depozita gunoi de grajd. Luate la întrebări, persoanele din conducerea colegiului rădăuțean au declarat inspectorilor sanitari că se cresc atât de mulți porci pentru a acoperi nevoile elevilor din internat, care servesc masa în cantina unității de învățământ. Colegiul Eudoxiu Hurmuzachi are un internat cu 18 camere și 144 paturi. „Având în vedere numărul mare de animale, nu se poate spune că este vorba despre o anexă gospodărească, ci despre o adevărată fermă, pentru care însă, unitatea de învățământ nu are nici o autorizație. Ferma e amplasată undeva între internat și școală, printre case, și produce disconfort localnicilor, care nu mai suportă mirosul degajat, muștele, gândacii și șobolanii, mai ales în zilele calde fiind probleme cu mirosul”, a precizat șeful Inspecției Sanitare de Stat.
Ludovic Abiței a declarat că va dispune măsuri pentru igienizarea zonei, conducerea colegiului fiind convocată luni la sediul ASP pentru discuții.



Recomandări

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață
Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Drept la replică cu privire la articolul „Investitorii în ferma de porci de la Verești garantează că nu există disconfort pentru cei care locuiesc la distanța legală de peste 1.500 de metri”

Investitorii în ferma de porci de la Verești garantează că nu există disconfort pentru cei care locuiesc la distanța legală de peste 1.500 de metri

Șeful DSV Suceava, dr. Mihai Voloșeniuc: Exportăm grâu și cumpărăm biscuiți, importurile de carne de porc, produse de panificație și lactate depășesc 3 miliarde de euro

Șeful DSV Suceava, dr. Mihai Voloșeniuc: Exportăm grâu și cumpărăm biscuiți, importurile de carne de porc, produse de panificație și lactate depășesc 3 miliarde de euro