Fericirea simplității

De mic trăiam cu părinții într-o cameră împărțită în două de o sobă mare, iar micuța tindă din față ținea loc de hol. Viața mi-o petreceam afară, dacă nu era noapte sau prea frig, unde mă jucam cu fratele meu tot ce ne trecea prin cap, chiar dacă asta uneori supăra bătrânii care locuiau în curtea aceea. Animalele domestice, grădina cu vie, pomi și arbuști care se transformau în personaje, fuga din curte în drumul vecin, unde erau prietenii, toate acestea făceau parte din copilăria mea fericită, după care mai oftez și acum…” Iată cuvintele unui om care își aduce aminte de felul în care trăia, simplu, atunci când era copil, la țară, și care cu siguranță astăzi, în tumultul vieții de oraș, cu solicitările care vin de peste tot, și-ar mai dori să guste din candoarea și fericirea nespusă a vieții fără griji de copil.
Știind cum se va termina romanul său „Moara cu noroc”, Ioan Slavici îl începe cu cuvintele pline de înțelepciune ale unei bătrâne trecute prin greutățile vieții: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea casei tale te face fericit”. Această frază este concluzia unui bătrân care a cunoscut în existența lui ce înseamnă viața și a văzut zbuciumul neostoit al omului care încearcă să se căpătuiască, să ajungă în rândul lumii, să aibă „și el” ce au alții și chiar să-i întreacă.
Sigur, în lumea de astăzi toate acestea par atât de banale, încât nimeni nu le mai ia în seamă. Reclamele la cele mai luxoase hoteluri și destinații turistice, precum și cele la produsele de tot felul te fac să uiți de tot ceea ce simți și îți dorești tu, de fapt. Dezirabil este doar ceea ce arată reclamele sau ceea ce își doresc cei care le creează. Lucrurile simple, firești, sănătoase sunt numite desuete și chiar medievale, acest cuvânt fiind astăzi la ordinea zilei atunci când un „modern” fără căpătâi vrea să jignească sau să caracterizeze o persoană care s-a săturat să mai înghită noutățile tehnologice care se schimbă de două-trei ori pe an, moda, mașinile din ce în ce mai sofisticate și scumpe. Bineînțeles, medievală e numită întâi de toate Biserica, pentru că ea trage semnale de alarmă, asemenea bătrânei din romanul lui Slavici, știind ce i se poate întâmpla omului care caută să se îmbogățească prin orice mijloace.
Să revii la firescul vieții este foarte ușor. Trebuie numai să vrei și să încerci. Chiar dacă revii pentru câteva clipe, aceasta te ține pe linia de plutire ca să nu te afunzi din ce în ce mai mult în mocirla reclamelor cotidiene. Dăunăzi, când apa Dâmboviței înghețase, am văzut un om care făcea un lucru minunat: arunca bulgări de zăpadă pe gheața râului. Aceștia se spărgeau în zeci și sute de bulgărași mici, care alunecau pe gheață asemenea celor mai iscusiți patinatori. Priveliștea îți tăia respirația prin simplitatea și frumusețea ei pură. Sigur, trecătorii care aveau ochi să vadă ce se întâmplă în jurul lor poate că îl considerau deplasat pe cel care punea bulgării la patinat, dar el se simțea fericit, măcar pentru acele câteva clipe în care copilăria ieșea din nou la suprafață, iar orașul îmbâcsit dispărea, fiind înlocuit de grădina de vis a bunicilor.
(Pr. Eugeniu Rogoti, Ziarul Lumina)