Fericirea se împlinește prin Cuvântul lui Dumnezeu

„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.” (Luca 10, 38-42; 11, 27-28)
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXIX-a, 18-21, în PSB, vol. 53, p. 153
„Ce este mai frumos decât să te apropii de El (Mântuitorul), să ai părtășie cu El? Ce plăcere este mai mare? Cine-L va vedea și va gusta fără plată din izvorul de apă vie, ce poate să dorească altceva? Ce domnie? Ce putere? Ce averi, când va vedea cât de nesigură este aici viața conducătorilor, cât de schimbătoare sunt stările imperiilor, cât de scurtă este viața, cât de mare este robia în împărății, în care oamenii trăiesc după voința altora și nu după a lor proprie? Dar ce bogat trece la viața veșnică, dacă nu este sprijinit pe câștigul virtuților pe care toți îl au, numai cei bogați nu? (Matei 19, 26). Așadar, fericirea nu constă în a te folosi de bogății, ci în a-L vedea pe El ca să le disprețuiești pe ele, și să respingi cele potrivnice adevărului, să le socotești deșarte și zadarnice, să iubești acea frumusețe a adevărului curat, care arată cât de mincinoase sunt culorile acestui veac. (…) Lasă afară acest chip al lumii, lasă afară răutatea. Așază înăuntru bunătatea minții, care are harul în puterea vieții. Spală-ți îmbrăcămintea și intră în cetatea cerului, care este harul cel adevărat al sfinților, în care este cortul lui Dumnezeu, în jurul Căruia se găsesc cărturarii Domnului, unde nu slujesc zilele, sau soarele, sau luna, ci Domnul Însuși e lumina care luminează toată cetatea (Apocalipsă 21, 23). (…) Să nu fie mâinile tale slabe și genunchii tăi fără putere pentru închinare și pentru credința ta. Să nu se întoarcă slăbiciunea voinței tale, să nu revină la calea nelegiuirilor. Ai apucat calea cea bună, rămâi pe ea, ai ajuns, ține-te bine: Mântuiește-ți sufletul tău” (Facerea 19, 17). Urcând, mergi drept înainte, căci înapoi nu există siguranță. În sus e calea, în jos prăbușirea, în sus urcușul, în jos prăpastia. Este greu de urcat și primejdios de coborât. Dar puternic este Domnul, Care te-a întărit și te păzește.”
(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)