Fericirea este contagioasă, dar nu și la birou



Fericirea este contagioasă și se propagă „în valuri” în cercurile de prieteni sau printre membrii unei familii, dar nu și printre colegii de muncă, potrivit unui studiu publicat vineri de British Medical Journal (BJM), informează AFP. Cercetătorii au stabilit că grupurile de oameni fericiți și nefericiți se formează după criterii de proximitate socială și geografică. De exemplu, probabilitatea ca o persoană să fie fericită crește cu 42% dacă un prieten al acestuia, care locuiește la mai puțin de 800 de metri distanță, devine el însuși fericit. Acest procent scade la 25% dacă prietenul locuiește la mai puțin de 1,5 kilometri și continuă să scadă pe măsură ce distanța crește.
Șansele de a fi fericit cresc cu 8% în cazul coabitării cu un partener de viață care este fericit, cu 14% dacă un părinte care este fericit locuiește în apropiere, și chiar cu 34% dacă vecinii sunt persoane fericite.
„Variațiile nivelului de fericire al unui individ pot să se propage în valuri către grupurile sociale din care el face parte și să genereze o structură mai mare, sau chiar un fel de rețea, formând astfel grupuri de oameni fericiți sau nefericiți”, consideră autorii acestui studiu, profesorul Nicholas Christakis de la Harvard Medical School și profesorul James Fowler de la Universitatea California din San Diego.
Această formulă nu se aplică, însă, și la birou. „Colegii de birou nu afectează nivelul de fericire, deci contextul social poate să limiteze propagarea stărilor emoționale”, au declarat autorii studiului.
Acest studiu „revoluționar” ar putea avea implicații importante în domeniul sănătății publice, potrivit unui editorial publicat în BMJ.
„Dacă fericirea se transmite într-adevăr prin intermediul relațiilor sociale, ar putea să contribuie, indirect, la transmiterea similară și a unei stări (bune) de sănătate, iar acest fapt ar avea implicații importante în elaborarea politicilor”, consideră editorialiștii BMJ.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 5.124 de persoane cu vârsta cuprinsă între 21 și 70 de ani, între 1971 și 2003.