Rezultatele la testele naționale i-au făcut fericiți pe mii de absolvenți de clasa a VIII-a care, de duminică, pot gândi spre ce liceu să se îndrepte, dar au adus și multă nefericire, dublată de disperare, pentru cei care nu au promovat examenul și care vor învăța într-o școală de arte și meserii.
Curțile centrelor de examen au fost „păzite”, încă de duminică dimineață, de zeci de elevi și părinți curioși să afle cât mai repede rezultatul și să scape de emoții. Dar, din nefericire, ei au avut de așteptat în arșița zilei de duminică până la ora 14.00. Întrucât, pentru prima dată, în acest an, în București rezultatele au fost afișate conform metodologiei de examen, înainte de ora 16.00.
Ultimele centre au reușit să facă publice mediile cu puțin înainte de ora 15.00. Este cazul centrului de testare organizat în Școala 179 din cartierul Bucureștii Noi, din sectorul 1.
La școala din Bucureștii Noi, cei care așteptau de dimineață afișarea rezultatelor deveniseră atât de furioși încât au tras de porți, au patrulat nervoși în jurul școlii și au strigat către cei din interior. Poliția Comunitară și polițiștii de la secție care au în grijă unitatea de învățământ și-au făcut echipaje de câte doi membri care să asigure ordinea în unitatea de învățământ și și-au făcut apariția tot cam pe la ora 14.00. Astfel, perimetrul unității școlare a fost împărțit: în interior – Poliția Comunitară, în afară – polițiștii de la Secția 5. Câțiva elevi au încercat să forțeze accesul, dar au înțeles că ar fi zadarnic atât timp cât listele nu fuseseră puse la vedere.
„Băi, aștia își bat joc de noi! Uite cât este ceasul… Peste tot au afișat, numai aici nu. Ce naiba?! Nu vă e rușine? Stăm de dimineață. Vă bateți joc de oameni! Spuneți-ne cât să mai așteptăm. Ne e rău. E cald”. Așa strigau, pe rând, din când în când, câțiva tați, dublați de copiii lor.
Pentru alții, nici nu mai conta așteptarea. ”Ce mai contează acum cât am stat?! Măcar să intre copilul”, spune o mamă, lividă la față de atâta așteptare.
La ora 15.00, când în sfârșit a fost deschisă o poartă – mult prea mică pentru puhoiul de oameni adunați în fața intrării -, câțiva tineri au preferat să sară gardul decât să mai stea la rând.
A fost momentul când, pentru prima dată după ore întregi de așteptare, s-au auzit și primele chiote de bucurile. Erau șase băieți fericiți: „Am luat testul!” Și imediat telefoanele mobile au început să zbârnâie. „Am luat, măă… 7,80… Super. Cool. Plec la gârlă”. Strigătele continuau, pe măsură ce tinerii – cocoțați unii peste alții, pe geamuri sau pe uși – reușeau să vadă listele.
Printre chiote de bucurie, răzbeau strigăte și lacrimi de tristețe. Erau elevii respinși.
Un băiat plângea în hohote. Tatăl lui îi ia de umăr și pleacă cu el sub un copac, la umbră. Toată familia este mută. Nu-și poate explica ce s-a întâmplat cu copilul. Cum de nu a reușit.
În alt colț, o fată strigă cu disperare: „Acum ce mă fac?! Unde să mă duc, Doamne?!”. Părinții plâng și ei. Un an pierdut. „Ce să facă ea la Școala de arte și meserii?… Mai bine o ținem acasă”, discută părinții.
În jumătate de oră, în școală forfota începe să se domolească. Rămân doar cei care au curajul să depună contestație. De fapt, cei respinși fac acest lucru. Ei nu au nimic de pierdut: chiar dacă le scade nota, tot respinși sunt, dar, dacă a greșit profesorul, atunci poate trec.
Calcule fac și cei cu medii la limită – între 5 și 6,99. „Dacă fac contestație poate iau mai mult și intru la liceu. Dar dacă îmi scade nota și pic”, spune un băiat. „Am auzit că s-a întâmplat anul trecut. Unu’ avea 6 a făcut contestația și i-a dat 4,50. Mai bine renunț”, continuă el. Dar parcă nu are forță, pentru că el știe că a scris bine.
După ora 16.00, se formează o altă coadă. Tristă. Profesorii vor explica elevilor unde au greșit și ce șanse au la contestație. Mulți nu ascultă. „Copilul spune că a făcut tot, nu poate să nu obțină notă mare”, mai spera o mămică, cu chip plâns și palid de supărare.
