Probleme

Fergie, solista de la Black Eyed Peas, a recunoscut că s-a drogat



Fergie, solista de la Black Eyed Peas, a recunoscut că s-a drogat
Fergie, solista de la Black Eyed Peas, a recunoscut că s-a drogat

Fergie, solista celebrului grup american de hip hop Black Eyed Peas, a declarat că drogul a fost „prietenul cel mai dificil de părăsit”, în timpul unui interviu publicat de săptămânalul Time, transmite AFP.
Recunoscând că s-a drogat cu metamfetamină cristalizată, o substanță extrem de puternică, Stacy Ferguson, cunoscută de public sub numele de „Fergie”, în vârstă de 31 de ani, a declarat că a căutat să înțeleagă cum a ajuns în această situație. „Drogul provoacă dependență. Dar este interesant de știut de ce începi să-l iei”, a spus ea.
Stacy Ferguson, care se ocupă de o serie de proiecte caritabile împreună cu Sarah Ferguson, fosta noră a reginei Marii Britanii, a lansat recent primul ei album solo, „London Bridge”. În paralel, Fergie se ocupă de cariera de actriță pe care a început-o la vârsta de nouă ani.
Black Eyed Peas este unul dintre grupurile americane cele mai mediatizate în ultimii anii. Membrii trupei au vândut peste 16 milioane de copii ale celor două albume ale lor, „Elephunk” (2003) și „Monkey Business” (2005).



Recomandări

SRI neagă implicarea conducerii în dosarul Black Cube. În presă s-a vehiculat că operațiunea a fost susținută de șeful SRI și de președinte