Educație

Fenomenul violenței în școli este în creștere



Fenomenul violenţei în şcolile din România este în creştere
Fenomenul violenţei în şcolile din România este în creştere

Fenomenul violenței în școlile din România este în creștere, mai ales agresiunile fizice și verbale dintre elevi, dar nu au fost înregistrate forme extreme, precum uciderea în masă, așa cum s-a întâmplat în țările nordice, a declarat, ieri, Eugen Stoica, inspector general în Ministerul Educației.
Potrivit lui Stoica, în ultimii ani s-a constatat o creștere a numărului cazurilor de violență în școli.
„Mă refer la cazurile de agresivitate fizică și verbală dintre elevi, acestea fiind cele mai frecvente forme de violență din școli. Sigur, în România nu au fost înregistrate formele extreme, adică uciderea în masă, cum s-a întâmplat în Norvegia, unde nu au existat astfel de fenomene, deci a fost o situație neobișnuită pentru autoritățile norvegiene”, a mai spus Eugen Stoica.
Violența, o problemă
Megdonia Păunescu, director în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT), a apreciat că violența în școli reprezintă o problemă. „Per ansamblu, numărul cazurilor de violență a crescut, dar în primele două luni de la începerea anului școlar putem vorbi de o reducere inclusiv a numărului actelor de violență fizică. Dacă analizăm pe ansamblu cazurile de agresivitate fizică verbală sau chiar postarea pe internet a unor imagini privind acte sexuale între elevi, sub acest aspect puteam vorbi de creșterea numărului acestora”, a spus Păunescu.
Din datele prezentate în august de Victor Paul Dobre, secretar de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în anul școlar 2006-2007 au fost înregistrate, la nivel național, un număr de 2.979 infracțiuni în zona unităților de învățământ, la care au participat 3.013 autori, din care 75,4 la sută elevi. Victimele acestor infracțiuni au fost în majoritatea cazurilor tot elevi.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul infracțiunilor înregistrate în primul semestru este în scădere cu 24,9 la sută.
Cauze principale
Principalele cauze ale infracțiunilor sunt, în opinia autorităților, plecarea părinților la muncă în străinătate, numărul mare al familiilor dezbinate, interesul minim acordat de părinți pentru colaborarea cu profesorii, ineficiența măsurilor coercitive aplicate de conducerea unității de învățământ, lipsa de reacție a unor cadre didactice și a părinților elevilor indisciplinați, nivelul redus al nivelului de pregătire a unor profesori în ceea ce privește modul de acțiune în situații tensionate.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative urma să lanseze, la începutul anului școlar 2007-2008, un program privind clasificarea unităților de învățământ școlar în trei categorii – cu grad de risc minim, mediu și maxim -, pentru a fi incluse într-un sistem de supraveghere și protecție gestionat împreună cu Inspectoratele Județene de Poliție.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, acest program nu a fost lansat încă, el fiind în pregătire.
Statistici mondiale
Din datele UNICEF rezultă că în 12 luni aproape 3.500 de copii sub 15 ani mor pentru că sunt agresați fizic sau neglijați în cele mai bogate națiuni ale lumii. De exemplu, în Germania și Marea Britanie, doi copii mor în fiecare săptămână, iar în Franța – trei.
Potrivit UNICEF, peste un milion de copii sunt traficați în lume, unii dintre ei în condiții riscante, alții forțați. Copiii străzii luptă zilnic pentru supraviețuire pe străzile Europei sau Asiei Centrale, exploatați de criminali, evitând poliția.
Unul din 10 copiii se confruntă cu violența în școală, iar unii dintre ei sunt atât de traumatizați încât sinuciderea pare să fie singurul lor mod de scăpare. Copiii sunt victimele multor forme de violență, sunt vânduți ca sclavi, soldați și ca muncitori, neglijați, abuzați, mutilați și omorâți. Copiii depind de adulți în multe lucruri. Nu se pot apăra și vocile lor sunt ultimele care sunt ascultate. Este nevoie de măsuri speciale pentru a-i ajuta, în special pe cei mai vulnerabili, cum ar fi copiii cu dizabilități, copiii săraci și copiii crescuți fără părinți, mai arată UNICEF.



Recomandări

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana
Elevi și profesori, instruiți pentru un mediu sigur, la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mareˮ din Cajvana

Clădirea teatrului sucevean, iluminată în galben și roșu, de Ziua mondială de luptă împotriva poliomielitei

Clădirea teatrului sucevean, iluminată în galben și roșu, de Ziua mondială de luptă împotriva poliomielitei
Clădirea teatrului sucevean, iluminată în galben și roșu, de Ziua mondială de luptă împotriva poliomielitei