Liderul PNL Iași, deputatul Relu Fenechiu, susține că liberalii nu vor participa la acțiunile de pichetare ce vor fi inițiate de PSD în fața sediilor PD-L în ziua judecării recursului șefului CJ Argeș, precizând că nu este de acord cu „abordări care amintesc de episodul Bivolaru”.
Relu Fenechiu a spus, ieri, într-o conferință de presă, că justiția trebuie lăsată să-și facă treaba și că liberalii nu vor participa la acțiunile de protest pe care PSD le va organiza în fața sediilor PDL în ziua judecării recursului președintelui Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, arestat preventiv pentru 29 de zile.
„Nu sunt de acord cu astfel de abordări, care îmi amintesc de episodul Bivolaru. Nu vom fi alături de ei în acest caz. E poziția lor și și-o asumă. Poate cei de la PSD știu mai multe pe acest caz și nu știm noi, dar nu vom participa la acțiuni de acest gen”, a spus Relu Fenechiu.
Liberalul a mai spus că el însuși a fost anchetat de DNA, dar că și-a dus singur crucea, fără a solicita sprijinul partidului.
„Am fost anchetat de către DNA ca un infractor de drept comun. Eu îmi duc singur crucea. Nu cer ajutorului partidului și nu mi se pare normal să o fac”, a afirmat Fenechiu.
Liderul PSD, Victor Ponta, a solicitat organizațiilor partidului din întreaga țară să picheteze sediile PD-L în ziua în care va fi judecat recursul șefului CJ Argeș, Constantin Nicolescu.
La Iași, social-democrații au anunțat că vor picheta sediul Prefecturii județului, și nu pe cel al PD-L Iași, întrucât sediile locale ale PSD și PDL se află în aceeași clădire.
Constantin Nicolescu a fost arestat, joi seară, pentru dare de mită și trafic de influență, iar după pronunțarea deciziei acestuia i s-a făcut rău, în prezent fiind internat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Președintele Consiliului Județean Argeș este acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unități de învățământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundațiile din 2005 și a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei.