Fenechiu spune că aeroportul din Iași ar putea fi modernizat cu fonduri europene



Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu susține că aeroportul din Iași ar putea fi modernizat cu fonduri europene, investiția preconizată depășind 70 de milioane de euro, el adăugând că alte două aeroporturi din țară, Craiova și Oradea, ar putea fi modernizate din bani europeni.
Relu Fenechiu a spus, joi, la Iași, într-o conferință de presă, că, potrivit studiului firmei Jaspers, consultantul Comisiei Europene, trei aeroporturi din țară, Iași, Oradea și Craiova, ar putea beneficia de finanțare europeană, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Aeroportul din Iași este primul care va fi finanțat. În această perioadă se realizează un studiu de oportunitate pentru a se vedea care este modelul optim, existând trei sau patru variante de finanțare. Intenționăm să obținem din fonduri europene între 70 și 80 de milioane de euro pentru dezvoltarea întregului aeroport Iași, nu doar pentru prelungirea pistei”, a afirmat Relu Fenechiu.
El a spus că decizia va fi luată peste câteva săptămâni, dar că este sigur, în proporție de 90 la sută, că aeroportul ieșean va fi modernizat din bani europeni.
Fenechiu a afirmat că, în cazul obținerii finanțării europene, actuala lucrare de la aeroportul din Iași, care prevede realizarea unei noi piste din banii Consiliului Județean, va fi decontată.
„Am obținut o facilitate uriașă din partea Comisiei Europene pentru toate programele, și nu doar pentru POS-T, așa încât vor putea fi decontate și cheltuielile făcute până în acel moment de la buget pentru o lucrare prinsă ulterior pe fonduri europene. Vom încerca să decontăm toată lucrarea actuală de la aeroportul Iași pe fonduri europene. Acei bani vor fi returnați Consiliului Județean Iași, iar instituția poate face alte investiții”, a precizat Relu Fenechiu.
Fostul ministru al Transporturilor a mai spus că a convins, cu argumente economice, compania Tarom ca Iașiul să devină un hub internațional.
„Niciodată nu s-a mai întâmplat ca de pe aeroportul ieșean să avem atâtea destinații internaționale, cu o companie de linie”, a spus Fenechiu.
Contractul pentru proiectarea și construirea noii piste a aeroportului din Iași, în lungime de 2.400 de metri, a fost semnat la începutul lunii iunie de către directorul aeroportului, Marius Bodea, și managerul firmei Max Boegl, Mathias Kirr.
Investiția se ridică la 139,1 milioane de lei, fără TVA.
Firmele Max Boegl, Vega 93 Galați și UTI Grup au câștigat în asociere licitația pentru realizarea noii piste a aeroportului din Iași, în lungime de 2.400 de metri.
Fondurile pentru realizarea proiectului vor fi asigurate integral din bugetul Consiliului Județean, durata de execuție a lucrărilor fiind de 24 de luni.
În prezent, pista aeroportului din Iași măsoară doar 1.800 de metri, iar mai multe companii aeriene au refuzat să opereze zboruri la Iași, invocând calitatea precară a actualei piste.
De pe aeroportul din Iași sunt efectuate zboruri către București, Viena, Roma, Londra, Bologna și Torino.