Lumea a uitat, că are memorie scurtă, dar Fenechiu mai are una groasă la activ. Acum niște ani, la 13 mai 2002, în discoteca Maxx Space care îi aparținea, s-a organizat un fel de competiție între licee. Petrecere cu figuri. Dar, din cauza proastei organizări, la un moment dat s-a iscat un incendiu violent, care s-a răspândit cât ai clipi. Câteva eleve au fost atinse, că purtau haine inflamabile.
Una dintre ele – Gabriela Moraru – a murit. Doamne, în ce chinuri! Cealaltă a scăpat, după transplanturi de piele și alte acrobații chirurgicale. A scăpat, dar în așa fel că nu se mai poate uita toată viața în oglindă. Mutilată.
De caz s-a ocupat un procuror de-al casei. Băiat bun, iubitor de șpriț și de păsărică moca. Tipic. Relu l-a servit, că nu ducea lipsă. Iar el a avut grijă ca barosanii să nu pățească nimic.
A rezultat un simulacru de proces. Niște fraieri au fost găsiți țapi ispășitori. De altfel, procurorul respectiv nici nu mai lucră acuma ca procuror. A fost dat afară și are la râdul lui proces nasoale.
Ideea e că pe Relu l-a durut la un metru de vrful sculii sale circumcise de fetele care-au fost arse la discotecă. Relu a promis că va contribui la cavoul fetei. Minciuni electorale. Morții cu morții. N-a dat un ban.
Îl văd amu’ pe Fenechiu cum plânge și suspină, dulce și suav ca o mandolină. Sau ca o pațachină. Dacă ești mai simțitor și mai fraier, ți se și face milă de el. În jurul lui, liberalii fac un zid al plângerii. Plâng cu toții. Partidă de plâns în grup, la sediile PNL. Veniți în număr cât mai mare.
Credeți în blesteme? Eu, da. Părerea mea e că pe nea Relu l-au ajuns blestemele venite dinspre părinții celor două fete. De ele mi se rupe inima, da. De Relu și de alții ca el, niciodată.
Zice acuma că familia lui suferă, că nu-i ușor să fii condamnat ca hoț și escroc. Că lângă Relu a intrat și-un frățior de-al lui. Da’ când își făcea jocul de scenă, era bine, nu? Atunci, familia nu suferea. Ci se bucura de toate avantajele.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
