Vicepreședintele PNL Relu Fenechiu a precizat, într-un interviu pentru „Gândul”, că s-a întâlnit sâmbătă cu premierul Victor Ponta pentru „a-i preda” mandatul de la Ministerul Transporturilor.
„M-am întâlnit cu premierul și i-am predat mandatul de la Ministerul Transporturilor”, a spus Fenechiu.
Fostul ministru al Transporturilor a declarat că l-a sunat vineri pe premierul Ponta pentru a-și prezenta demisia de la minister, dar că nu există un document oficial depus la Guvern. Acesta a explicat că inițial convenise să-și dea demisia sâmbătă, dar după ce a văzut „spectacolul televizat” l-a sunat pe premier și l-a anunțat că demisionează, a notat „Gândul”.
Fenechiu a fost întrebat dacă în cazul său a fost vorba despre o demisie prin telefon sau a fost revocat. „Atât timp cât eu eram într-un colț de țară, iar premierul era în alt colț de țară nu puteam să îmi prezint demisia decât telefonic. Dincolo de toate, procedura constituțională este revocarea”, a spus el.
Fostul ministru a menționat, la întrebarea dacă există o demisie scrisă depusă la minister, că „nu există o hârtie făcută”.
„Trebuie spus că mi-am prezentat demisia în fața premierului, prin telefon, vineri. (…) Și dacă avea documentul tot trebuia să mă revoce. Nu există procedura de acceptare a demisiei în Constituției. Există procedura de revocare”, a mai spus el.
Solicitat să precizeze de ce nu și-a trimis demisia prin fax, Relu Fenechiu a spus: „Pentru că eu am o relație cu premierul îndeajuns de bună în care i-am spus domnule, gata, mi-am prezentat demisia. În primă fază rămăsese să ne întâlnim a doua zi, dar după aceea i-am dat un telefon, văzând spectacolul televizat și eu i-am spus că nu are nici un sens să așteptăm”.
De asemenea, el a fost întrebat dacă noul ministru va fi propus marți de PNL. „Există posibilitatea să avem marți un Birou Permanent Național pe această temă”, a răspuns Fenechiu.