Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Nini Săpunaru poate face față cu succes provocării de a prelua portofoliul Transporturilor, el arătând că are toată aprecierea pentru colegul său, chiar dacă acesta este „un personaj mai discret”.
„Domnul Săpunaru cred că poate face față cu succes unei astfel de provocări (preluarea portofoliului Transporturilor, n.r.). În ceea ce mă privește, eu am toată aprecierea pentru Nini Săpunaru, chiar dacă el este un personaj mai discret”, a spus Fenechiu, pentru MEDIAFAX.
Întrebat dacă Săpunaru va reprezenta doar una dintre candidaturile posibile care vor fi supuse votului conducerii PNL duminică, Fenechiu a menționat că propunerile de miniștri sunt făcute de președintele PNL și că, în condițiile în care Săpunaru a fost propus de Antonescu, e puțin probabil ca acesta să contabilizeze un vot negativ.
„Conform Statutului PNL, propunerile pentru miniștri sunt făcute de președintele partidului și votate de către Birou, ulterior de Delegația Permanentă. În aceste condiții, singurul lucru care s-ar putea întâmpla ca să nu ajungă să fie cel propus de președinte este să fie un vot împotrivă și e puțin probabil”, a spus Fenechiu.
Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, că a fost sunat și întrebat dacă acceptă propunerea președintelui PNL, Crin Antonescu, către forurile de conducere ale partidului, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord și că a fost autorizat să anunțe acest lucru.
El a spus, într-o intervenție la Realitatea TV, că este onorat de această propunere.
„Am fost sunat și am fost întrebat dacă aș accepta o propunere din partea dânsului (a lui Crin Antonescu – n.r.), propunere către Biroul Permanent Național, pentru funcția de ministru al Transporturilor. Am acceptat, sunt onorat de propunere, mai mult de atât nu am ce să comentez decât că voi aștepta decizia partidului de duminică. (…) E doar propunerea domnului președinte Crin Antonescu, propunere către BPN, urmează ca dânșii (membrii forului de conducere al partidului – n.r.) să mă voteze sau nu pentru această candidatură”, a spus Săpunaru.
Întrebat dacă se așteaptă să fie confirmat în această funcție de către șeful statului, în cazul în care propunerea va avea girul USL și va fi înaintată președintelui, Nini Săpunaru a răspuns: „Dânsul, după părerea mea, are posibilitatea să nu mă confirme și după aceea va confirma următorul propus de către primul ministru. Există și această posibilitate. A mai făcut-o, cu motive întemeiate sau neîntemeiate, nu e niciun fel de problemă”.
„Nu am bătut din pinteni, nu am solicitat această funcție, nu-i o chestiune ușoară, știu la ce mă înham și nu e o mare nenorocire dacă nu sunt acceptat”, a adăugat Săpunaru.
Nini Săpunaru are 50 de ani și este la al patrulea mandat de deputat. A absolvit în 2000 Academia de Studii Economice București – Facultatea de Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor, iar în 2010 a obținut doctoratul în economie, cu teza „Locul și rolul instituției vamale în Uniunea Europeană”.
În perioada 1985 – 1990 a fost proiectant la Institutul de Proiectări „Vrancea” – Focșani, în perioada 1991 – 1995 a fost inspector de credite la Bankcoop Vrancea, iar din 1995, timp de doi ani, a deținut postul de director al SC „Europroiect” SRL – Focșani, firmă la care în prezent deține 49,5% din acțiuni.
Ați doi ani, din 1997, a fost secretar de stat, șef al Direcției Generale a Vămilor.
Conform declarației de avere, are, împreună cu soția, un teren intravilan de 750 de metri pătrați în Focșani, achiziționat în 2002 și o casă de 394 de metri pătrați construită în 2006. Săpunaru are un Volkswagen Golf din 2000.
El deține 50% din acțiuni și la F&C Consulting București și a acordat un împrumut de 135.000 de euro lui Bogdan Săpunaru. De asemenea, are o datorie de 220.000 de euro la Banca Transilvania, credit contractat în 2009 și scadent în 2029.
Firma la care Nini Săpunaru deține 49,5% din acțiuni, SC Europroiect SRL, cu activități de inginerie și consultanță tehnică, a avut contracte de prestări servicii în valoare de 681.453 de lei, obținute prin achiziție directă, cu Consiliul Județean Galați, cu primăriile din Focșani și Mărășești, dar și cu primăriile a 16 comune din județul Vrancea.
Nini Săpunaru este membru PNL din 1990.
Între 1990 – 1991 a fost președintele Organizației de Tineret a PNL Vrancea, în perioada 1991 – 1994 a deținut funcția de președinte al organizației municipale Focșani a PNL, iar între 1992 și 2000 a fost consilier local la Focșani. În perioada 1994 – 2005, Nini Săpunaru a fost vicepreședinte al filialei Vrancea a PNL, iar între 1997 – 2001 membru în Biroului Politic Central al PNL.
Din 2005 este președinte al filialei Vrancea a PNL, iar în 2007 a redevenit membru al Biroului Politic Central al PNL.
Conducerea PNL urmează să analizeze duminică propunerea pentru funcția de ministru al Transporturilor.
Premierul Victor Ponta a anunțat că îi va trimite luni dimineața președintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcția de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens.
„Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe direct de toate lucrurile astea”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecție pe centura Capitalei.
El a arătat că îi va transmite președintelui noua propunere pentru portofoliul Transporturilor luni dimineața, înainte să plece în vizita oficială pe care o va efectua la Chișinău.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune un lider liberal pentru șefia Transporturilor duminică după prânz, după o discuție care va avea loc, dimineața, în Consiliul Național al PNL.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Ovidiu Silaghi și-a retras candidatura pentru funcția de ministru al Transporturilor, el menționând că până luni, la expirarea mandatului interimar pe care îl asigură, PNL va face o altă propunere, care va fi prezentată președintelui Traian Băsescu.
Liberalul Ovidiu Silaghi fusese nominalizat în iulie pentru funcția de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanța supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.