Gătesc, spală și calcă, merg la birou, poate ocupă chiar funcții importante și mai apoi merg la ședințele cu părinții, fac temele cu copiii, fac cumpărăturile și își mai găsesc timp să dea cu aspiratorul. Femei și mame, însă și soții și amante. În opinia cercetătorilor americani, o femeie ar merita un salariu de 134.000 de dolari pe an, cam cât primește un manager, un director de marketing sau un judecător din Statele Unite.
Pentru că ele, doamnele, cum a explicat într-un interviu acordat The Guardian cercetătoarea Germaine Greer, autoarea volumului ‘Femeia – eunuc’, nu se opresc niciodată, nici măcar atunci când merg la cumpărături. În așa numitul timp liber, timp în care bărbații merg la pescuit, se uită la un meci, se joacă la calculator sau se plimbă cu mașina doar de dragul de a ieși din casă, într-un fel sau altul, femeile ‘prestează’. Chiar și atunci când fac cumpărături, cum spune Greer. Domnii asistă amuzați la viteza cu care partenerele lor care aleargă frenetic dintr-un magazin în altul în căutarea unui lucru mai frumos sau mai ieftin, doar pentru ca la final să se întrebe de ce nu au cumpărat obiectul cu pricina din primul magazin unde l-au văzut. ‘Bărbații cumpără, femeile fac shopping’, spune scriitoarea și jurnalistă.
Un moment de relaxare
Însă dacă și principala activitate pe care o practică în timpul liber este atât de stresantă, cum reușesc oare doamnele să se relaxeze? Simplu. Nu se relaxează deloc. La asta se adaugă și timpul petrecut de femei la serviciu și cu treburile casnice. În plus, pentru multe dintre doamnele cu vârste între 25 și 50 de ani, nu trebuie să omitem timpul alocat creșterii copiilor. Ca să nu mai vorbim de necesitatea de a fi în formă, de a fi curate, parfumate, cu un machiaj perfect și cu o coafură mereu la modă. În societățile tradiționale, zilele de vacanță, în timpul cărora bărbații se odihnesc tolănindu-se pe canapea, sunt cele în care femeile lucrează și cu mai multă intensitate, făcând ordine în casă și pregătind mese copioase. Femeile nu merg la pescuit. Joacă golf, dar nu prea multe dintre ele și nici prea des. Nu își dau banii pe echipamente sportive, nu își iau mașini sport, bărci, jet-ski, mountain-bike sau arme. Nu colecționează timbre, iar la sală nu merg ca să se distreze.
Salariu de manager
De aceeași părere cu scriitoarea britanică par a fi și cercetătorii americani, care sunt de părere că femeile ar trebui să mai primească alte 85.000 de dolari, pe lângă salariul lor real. În opinia specialiștilor, aceasta ar fi suma datorată doamnelor pentru faptul că au grijă de familie. Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii au confruntat salariul acordat pentru zece profesii, pe care o mamă le îndeplinește pe timpul vieții: cea de cameristă, educatoare, bucătăreasă, operator computer, spălătoreasă, portar, șofer, manager, supraveghetor local, administrator și psiholog. Potrivit Salary.com, mamele care lucrează petrec în medie 44 de ore pe săptămână la birou, la magazin sau la fabrica și 49 de ore dereticând prin casă, în timp ce o mamă casnică dedică gospodăriei 91,6 ore pe săptămână. Așadar, doamnelor, accesați site-ul www.mom.salary.com și puteți calcula cât ar trebui să fiți plătite, într-o lume ideală. Rezultatul va fi o foaie care seamănă întru-totul cu un ‘fluturaș’ de salariu și pe care îl puteți arăta partenerului și copiilor pentru a vă bucura măcar de o satisfacție morală.
(Click News)



