Femeile sunt atrase de bărbații care au o voce groasă – studiu



Femeile preferă bărbații care au o voce groasă, deoarece aceasta indică virilitate și putere, potrivit unui studiu realizat în Africa și publicat în Proceedings of Royal Society B, informează telegraph.co.uk. Cercetătorii au ajuns la această concluzie în urma unui studiu efectuat în Africa. Astfel, ei au descoperit că femeile dintr-un trib de vânători-culegători consideră nu numai că bărbații care au o voce groasă sunt niște vânători mai buni, ci și faptul că ele preferă să se căsătorească cu aceștia.
Specialiștii au declarat că nu a contat din ce țară proveneau vocile înregistrate folosite în acest studiu.
Pe de altă parte, bărbații participanți la studiu consideră că femeile cu vocea mai groasă sunt mai bune la vânătoare, dar preferă să se căsătorească cu femeile care au o voce mai subțire, deoarece aceasta sugerează tinerețe și fertilitate.
Studiul a fost condus de Coren Apicella, biolog și antropolog la universitatea Harvard, și a constat în difuzarea înregistrării audio a două tonalități diferite ale aceleiași voci, în fața membrilor tribului Hadza din Tanzania. Una dintre înregistrări a fost modulată, pentru a face a fi mai înaltă. Femeile au fost rugate să indice care dintre cele două variante aparține vânătorului mai iscusit și cu care dintre posesorii vocilor ar prefera să se căsătorească.
Reprezentanții ambelor sexe au declarat că posesorul vocii mai groase este un vânător mai bun. În privința căsătoriei, femeile au ales varianta cu tonalitate mai joasă, în timp ce bărbații au ales vocea feminină cu o tonalitate mai înaltă.
Doar femeile care alăptau au preferat varianta vocii bărbătești cu tonalitate mai înaltă, explicând că aceasta le dă senzația că ei vor avea mai multă grijă de ele.