Cercetătorii britanici au studiat diferențele existente la nivel cerebral între femei și bărbați, stabilind că hormonii sexuali sunt cei care le ajută pe femei să facă mai multe lucruri în același timp și să fie mai atente, în special atunci când șofează, relatează Telegraph, în ediția online.
Oamenii de știință au făcut publice rezultatele studiului în cadrul întâlnirii anuale a Societății de Endocrinologie din Londra. Potrivit documentului, atenția femeii este „mult mai mare” decât cea a bărbatului.
Cercetătorii de la Universitatea din Bradford au descoperit că femeile au o capacitate mai mare de a își muta atenția de la un lucru la altul și se pot adapta mult mai rapid la situații și reguli noi.
„Este important să îți poți muta atenția de la un lucru la altul, acest lucru fiind extrem de folositor mai ales atunci când șofezi”, a declarat Amarylis Fox, care a participat la studiul efectuat de cercetătorii britanici.