Femeile PDL cer conturi bancare personale pentru educație



Organizația de femei a PDL va propune ca pachetul legilor educației să prevadă constituirea contului bancar al fiecărui nou-născut, care să fie deschis de stat cu 500 de euro și alimentat de părinți și alte persoane fizice, utilizat de copil exclusiv pentru educație începând cu vârsta de 16 ani.
Președinta Organizației de Femei a PDL, Sulfina Barbu, a declarat, sâmbătă, că pachetul de legi privind educația este incomplet, iar abordarea Ministerului Educației este neserioasă, pentru că în documentația respectivă se regăsește de 31 de ori formularea: „conform unei metodologii pe care ministerul o va prezenta ulterior”.
Ea a arătat că organizația are patru propuneri de modificare a legilor educației.
Prima ar fi constituirea contului bancar personal de educație, pentru fiecare nou născut, deschis de stat cu un depozit de 500 de euro. Acest cont ar urma să alimentat ulterior de către părinți și persoane fizice, iar sumele respective să fie deductibile din impozitul de venit. Copilul ar urma să utilizeze contul exclusiv pentru educație, începând cu vârsta de 16 ani.
A doua propunere vizează creșterea substanțială a salarizării din învățământ, introducându-se conceptul de salariu mediu al cadrului didactic, egal cu 1,31% din PIB pe locuitor.
A treia propunere se referă la flexibilizarea curriculei școlare, astfel încât să se acorde școlilor dreptul de a decide o parte din disciplinele ce se pot preda în acea unitate de învățământ. Astfel, potrivit Sulfinei Barbu, ar trebui să existe aproximativ 70-80% discipline obligatorii, iar restul de 20-30% din disciplinele predate să fie decise de școala respectivă, în funcție de necesitățile zonei.
A patra propunere vizează accesul garantat la liceu, prin acordarea autonomiei liceelor în ceea ce privește procedurile de admitere.