Femeile nefumătoare sunt mai predispuse la obezitate



Nefumatoare
Nefumatoare

Femeile care nu fumează prezintă un risc crescut de a deveni obeze și de a muri din cauza unei afecțiuni asociate obezității, este concluzia unui studiu realizat pe un eșantion de 8.000 de femei, cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani, prezentat de www.gandul.info.
Oamenii de știință, coordonați de dr. Dr Laurence Grue, de la NHS Health Scotland, au constatat că 60% dintre nefumătoare erau obeze, spre deosebire de 40% dintre femeile care erau dependente de nicotină și aveau un indice al masei corporale trecut de 30 (nr. valoare ce este specifică obezității).
Cercetătorii au precizat că rata de obezitate în rândul nefumătoarelor era mai crescută în rândul femeilor care aveau venituri mici. Potrivit datelor, dintre acestea, 70% erau obeze sau supraponderale.
Experții au menționat că riscul de obezitate este mult mai crescut în rândul persoanelor care s-au lăsat de fumat, comparativ cu cele care nu au fumat niciodată, informează BBC.
În plus, studiul a demonstrat că greutatea a fost un factor în moartea prematură.
Cu toate acestea, profesorul Johan Mackenbach de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam a precizat că fumatul mărește mai mult riscul de mortalitate decât obezitatea.
Potrivit statisticilor de specialitate, în China, Japonia și în unele țări africane procentul persoanelor care suferă de obezitate este mic, sub 5%, în Statele Unite, 30% dintre adulți sunt considerați obezi, respectiv 60 de milioane de persoane. Datele mai arată că, în Europa, recordul la obezitate este deținut de Marea Britanie cu 23%, față de Germania cu 12% și Italia cu 8%. În ultimii ani, obezitatea apare din ce în ce mai des în rândul copiilor. Astfel, cifrele OMS arată că la nivel mondial există 22 de milioane de copii obezi cu vârsta sub cinci ani. Obezitatea infantilă tinde să ia proporții alarmante în Uniunea Europeană, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali, iar numărul acestora crește anual cu 400.000.
Medicii afirmă că dieta bogată în zaharuri și grăsimi „rele” și sedentarismul sunt principalele cauze ale apariției acestei maladii, care la rândul ei este principala cauză a unor afecțiuni cronice precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare și unele forme de cancer.