Femeile dețin mai multe tablete decât bărbații, în Marea Britanie



Femeile dețin mai multe tablete decât bărbații, în Marea Britanie, potrivit unui studiu recent, realizat de YouGov, informează bbc.co.uk.
Potrivit acestui studiu – „Tablet Tracker” -, femeile dețineau 52% din totalul tabletelor din Marea Britanie, în luna mai. Anul trecut, acest procent era de 43%.
Autorii studiului consideră că această schimbare a trendului a fost cauzată de doi factori: lansarea pe piață a unor tablete de dimensiuni mai mici și faptul că femeile sunt acelea care devin de obicei posesoarele unor dispozitive electronice „second hand”.
Aceeași tendință a contribuit la creșterea numărului de persoane cu vârste cuprinse în intervalul 18-34 ani care dețin o tabletă – ele reprezintă acum 26% din piață, față de 19% în 2012.
„Primii care au cumpărat tablete au fost în mod tipic bărbați”, spune John Gilbert, coordonatorul departamentului Tehnologie și Telecomunicații din cadrul companiei YouGov.
„Pe măsură ce cumpără cele mai noi modele, ei plasează dispozitivele mai vechi pe piața secundară sau le oferă celorlalți membri ai familiilor lor. Tot mai multe femei și persoane sub 35 de ani dețin acum tablete vechi, precum iPad 1 și 2, în timp ce foarte mulți bărbați și-au cumpărat modele mai recente, precum iPad 3 și 4 și modele Samsung”, a adăugat el.
Același studiu indică faptul că 22% din totalul adulților din Marea Britanie dețin în prezent cel puțin o tabletă și că 19% din totalul persoanelor care nu au încă o tabletă intenționează să își cumpere în curând un astfel de dispozitiv electronic.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 3.824 de persoane din Marea Britanie, în vârstă de peste 18 ani, în perioada 8-10 mai.