Femeile, dependente de machiaj



Femeile au mare încredere în produsele cosmetice pe care le folosesc Foto: ZEFA
Femeile au mare încredere în produsele cosmetice pe care le folosesc Foto: ZEFA

Un sondaj de opinie realizat de un producător de farmaceutice a relevat faptul că o treime dintre femei se machiază de fiecare dată când ies din casă, chiar dacă se duc doar până la magazinul din colțul străzii pentru a cumpăra pâine.
Uneori, viața socială este ca o luptă, deci nu ar trebui să ne mire prea mult faptul că, potrivit unui studiu recent, una din trei femei refuză să iasă din casă fără să se machieze pentru a face față „războiului”. Sara Wolverson, reprezentantul companiei farmaceutice, a explicat că pentru multe femei aplicarea machiajului este o parte importantă a zilei, chiar un adevărat ritual, iar pentru aceste doamne și domnișoare simplul gând că ar putea fi văzute în public nemachiate este tulburător. „Studiile arată că, atunci când într-o familie se stabilește că se vor face economii, produsele cosmetice sunt considerate lucruri esențiale, la care nu se „umblă”. În definitiv, a cumpăra și a folosi produse cosmetice nu denotă vanitate, ci înseamnă a da unei femei încrederea de care are nevoie pentru a reuși în toate aspectele vieții sale”, a mai spus Sara Wolverson.
Dependente de produsele cosmetice
Sondajul arată că șase din zece femei nici nu s-ar gândi să meargă la serviciu fără să se machieze și aproape jumătate dintre femeile intervievate au declarat că preferă să se arate în lume machiate, pentru că nu au suficient de multă încredere în aspectul lor fizic. Pentru multe femei, situația nu se schimbă nici când sunt acasă: una din zece femei intervievate a recunoscut că nu ar fi de acord nici în ruptul capului ca partenerul lor să o vadă nemachiată.
Femeile au mare încredere în produsele cosmetice pe care le folosesc, acordându-le chiar mai multe prerogative decât ar merita. Astfel, peste o treime dintre cele 3.000 de femei intervievate au declarat că sunt convinse că partenerul lor nu ar fi simțit nici un fel de atracție dacă ele nu ar fi fost machiate atunci când s-au întâlnit prima dată. Potrivit sondajului, femeile așteaptă în medie două luni și jumătate înainte de a se prezenta pentru prima dată nemachiate în fața iubitului lor. Mai grav este că majoritatea femeilor nu își recapătă încrederea nici măcar pe măsură ce relația progresează și devine stabilă și chiar și după căsătorie, de exemplu, nu sunt convinse că frumusețea lor naturală este suficientă pentru a fi iubite.
Machiaj la serviciu
Ipoteza este valabilă în special în cazul femeilor care lucrează, care sunt convinse că își riscă șansele de a promova în carieră dacă se prezintă la serviciu nemachiate. Potrivit sondajului, una din patru angajate este convinsă că ar fi trecută cu vederea de la promovare dacă nu s-ar machia, în timp ce 37 la sută dintre respondente au declarat că, dacă ar apărea la muncă nemachiate, conducerea ar presupune că nu obișnuiesc să se îngrijească, deci ar primi „bile negre” la evaluare.
Ce mai ascunde machiajul?
Psihoterapeutul Jackie Fletcher a explicat că, dacă o femeie se bazează foarte mult, chiar exagerat, pe ajutorul produselor cosmetice, atunci respectiva doamnă sau domnișoară ar avea de mascat ceva mai mult decât un ten palid sau cearcăne.
Fletcher este de acord că machiajul poate ajuta o femeie să își clădească respectul de sine, că oamenii sunt judecați în funcție de aspect și că acest lucru este important în special pentru femeile de carieră, care trebuie să aibă întotdeauna o ținută specială și un aspect profesional. Numai că experta susține că există și un revers al medaliei. „Dacă motivul pentru care o femeie se machiază este doar acela că este îngrijorată că va fi judecată în funcție de aspectul său, și nu pentru personalitatea sa, atunci este o problemă”, a spus Jackie Fletcher.