Femeile debutante în afaceri vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la stat de până la 10.000 de euro, indiferent de vârstă și de domeniul de activitate în care doresc să înființeze firme, prin intermediul unui program susținut de la buget și derulat de Ministerul Economiei.
„Vrem să facem altfel programul petru femeile antreprenor, să le ajutăm cu finanțare. Am depus deja un proiect la Ministerul Finanțelor, vrem să facem ca la programul start-up, dar fără limită de vârstă pentru că femeile pot începe o afacere la orice vârstă. Nu vom avea foarte mulți bani probabil anul acesta, dar anul viitor sper să reușesc să obțin mai mult. Totodată, nu am pus condiții despre activitatea firmei”, a declarat, vineri, Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, mediu de afaceri și turism.
În prezent, Ministerul Economiei derulează un program cu finanțare de la stat dedicat femeilor antreprenor prin care acestea pot beneficia de cursuri gratuite de antreprenoriat.
Ministerul are în vedere să acorde prin intermediul programului granturi de până la 10.000 de euro pentru femeile debutante în afaceri, pe baza planurilor de afaceri realizate de către acestea.
Bugetul pentru acest an al programului este de 500.000 de lei, iar ministerul a solicitat Ministerului Finanțelor majorarea sumelor alocate astfel încât să poată fi acordate 100 de granturi, respectiv până la 1 milion de euro.
Ministrul pentru IMM-uri, care a participat la o întâlnire cu femeile de afaceri, a adăugat că antreprenoriatul feminin nu și-a atins încă potențialul maxim, în condițiile în care în România femeile reprezintă peste jumătate din populația țării.
„Trebuie să vedem cum scoatem la suprafață această valoare și să ne impunem prin valoare, nu bătând cu pumnul în masă. Nu trebuie să punem accent pe calitățile fizice, ci pe calitățile intelectuale, să știm cum să prezentăm acest lucru și cum să ne prezentăm. Trebuie să aveți dorința de a avea succes, de a fi cel mai bun. Secretul într-o carieră nu este să ai ca prim gând cum să faci mai mulți bani, ci cum să fii cel mai bun”, s-a adresat Grapini femeilor antreprenor prezente la eveniment.