Femeile de carieră consumă, în medie, de două ori mai mult alcool decât cele aflate în poziții mai prost plătite, potrivit unui sondaj oficial efectuat în Marea Britanie, informează Daily Mail, în ediția online.
Femeile aflate în poziții de management beau, în medie, 10,2 unități de alcool pe săptămână – mai mult de o sticlă de vin -, comparativ cu 6,5 unități de alcool cât beau, în medie, femeile care lucrează ca muncitoare (o unitate de alcool reprezintă 10 ml de alcool pur).
Cu toate că aceasta nu se apropie de limita de 15 unități, care devine periculoasă pentru un om, și această cifră de 10,2 unități este alarmantă pentru o societate care consideră că femeile nu prea consumă alcool.
Femeile din clasa mijlocie beau mai mult decât cele din clasa muncitoare, potrivit noilor cifre arătate de sondaj.
Potrivit acestuia, una din cinci femei bea mai mult de 15 unități de alcool pe săptămână – ceea ce reprezintă o creștere de 17% față de 2008.
Anul trecut, în Marea Britanie, femeile au înregistrat o medie de consum de 9,5 unități de alcool pe săptămână, comparativ cu 7,7 unități în anul precedent.
Oficiul Național de Statistici din Marea Britanie, care a realizat studiile privind obiceiurile de consum de alcool în rândul femeilor, a descoperit că cele de vârstă mijlocie prezintă mai multe probabilități să bea alcool în fiecare zi, comparativ cu femeile tinere.
Sondajul a fost realizat pe un grup de 2.000 de persoane.