– În cele mai importante instituții din justiția suceveană, se regăsesc în funcții de conducere femei
– Dacă media națională a femeilor-judecător este de 63%, iar cea de femei-procuror este de 44%, la Suceava aceste medii sunt superioare, județul nostru aflându-se pe primul loc într-un clasament al Ministerului Justiției
– Astfel, la nivelul județului Suceava există 123 de judecători, 83 dintre aceștia fiind femei, iar procentul este de 67,4%
Justiția suceveană se află în mâinile femeilor. De mai mulți ani de zile, județul Suceava se află în top la nivel național cu privire la numărul de femei din instanțe și parchete, precum și la funcțiile de conducere ocupate de acestea. Iar asta se poate observa cu ușurință chiar din momentul în care se intră în sediul Palatului de Justiție Suceava sau în clădirea care adăpostește Parchetele sucevene. Femeile sunt cele care intră în majoritate pentru a judeca diversele cauze, ele sunt cele care consemnează ca și grefiere ce se întâmplă în procese, arhivele sunt pe mâna femeilor, iar funcțiile de conducere sunt de asemenea acaparate de acestea. Iar acest lucru se întâmplă și în cazul Parchetelor, acolo unde, totuși, mai pot fi întâlniți și bărbați, numărul acestora nefiind, însă, foarte mare. Dacă, așa cum este și normal, femeilor nu le displace poziția în care se află, aceștia cred că e bine ca justiția să fie dominată de femei, inclusiv la nivel de conducere.
– Suceava este pe primul loc la nivel național la numărul de femei în justiție
De câțiva ani, județul nostru se află pe primul loc la nivel național în ceea ce privește numărul de femei care lucrează în domeniul justiției. Dacă media națională a femeilor-judecător este de 63%, iar cea de femei-procuror este de 44%, la Suceava aceste medii sunt superioare, județul nostru aflându-se pe primul loc într-un clasament al Ministerului Justiției. Astfel, dacă la nivelul județului Suceava există 123 de judecători, din cadrul Curții de Apel Suceava, Tribunalului Suceava și judecătoriilor din județ, 83 dintre aceștia sunt femei, procentul fiind de 67,4%. În top, județul nostru este urmat de județul Timiș, cu 65,2% de femei-judecător și de județul Dolj, cu un procent de 64,4%. Și la capitolul „femei-procuror”, județul Suceava se află în frunte, procentul în acest caz fiind de 56%.
Așa cum am spus, din totalul judecătorilor suceveni, 67,4% sunt femei. Este suficient să ne uităm puțin pe cifre pentru a vedea faptul că femeile domină realmente justiția suceveană și că bărbații nu prea au multe cuvinte de spus în acest domeniu. Astfel, pentru a da câteva exemple, trebuie să spunem faptul că, dacă la Judecătoria Suceava, din 23 de judecători, 17 sunt femei, la Tribunalul Suceava, dintr-un total de 32 de magistrați, 23 sunt reprezentați de femei, iar la nivelul Curții de Apel Suceava, din cei 38 de judecători care activează la această instanță, 22 sunt femei. Situații similare se întâlnesc și la judecătoriile din județ, acolo unde, de asemenea, femeile sunt cele care domină.
![]() Tribunalul Suceava este condus de către judecătorul Cătălina Maftei |
Astfel, cele mai reprezentative cazuri sunt cele de la Judecătoria Gura Humorului, acolo unde din 4 judecători, 3 sunt femei, la Judecătoria Vatra Dornei, dintr-un număr total de 5 magistrați, 4 sunt reprezentați de către femei, iar la Judecătoria Fălticeni tot femeile sunt cele care domină, acestea fiind în număr de 3, dintr-un total de 4 magistrați. Dacă reprezentantele sexului frumos domină de departe numărul total de judecători, trebuie spus că și posturile de Dumitrașcu, iar la Judecătoria Suceava actul de conducere este realizat de doi magistrați-femei, fiind vorba despre Diana Grigorean, ca președinte al instanței, și Mioara Foit, aceasta având funcția de vicepreședinte al Judecătoriei. Nici la Tribunalul Suceava lucrurile nu stau mai „roz” pentru bărbați, acolo unde instanța este condusă de către judecătorul Cătălina Maftei, cea care are titlul de vicepreședinte, dar conduce Tribunalul cu titlu de interimar. Intrată în magistratură în anul 1994, ca judecător la Fălticeni, aceasta a promovat cinci ani mai târziu la Tribunalul Suceava, iar în anul 2003 a fost numită în funcția de vicepreședinte a respectivei instanțe. În vara anului trecut a preluat „frâiele” Tribunalului ca președinte-interimar, după ce judecătorul Doina Artene, cea care deținea șefia, a promovat la Curtea de Apel. „Nu mi-am dorit niciodată să fiu șefă, nu am urmărit acest lucru. Pot să spun chiar că eu sunt din întâmplare în această poziție. Că femeile sunt majoritare în justiție, este un lucru interesant. Și pentru că sunt majoritare, cred că este normal ca și funcțiile de conducere să fie în mare parte a lor. Probabil că magistratura este o muncă ce atrage femeile, este o activitate de analiză, și cred că noi suntem mai dispuse la așa ceva. Personal, nu m-am simțit niciodată o victimă că sunt femeie și am această funcție”, ne-a declarat judecătorul Cătălina Maftei.
– Funcțiile de conducere la Parchetele sucevene, „amanetate” de femei
O situație similară cu ceea ce se întâmplă în cazul instanțelor sucevene se petrece și la nivelul Parchetelor. Și aici bărbații sunt dominați de femei, numărul acestora din urmă fiind net superior, procentul fiind de 56%. Astfel, dacă în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava activează un număr de 10 procurori, 6 dintre aceștia fiind femei, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava își desfășoară activitatea 13 procurori, din care 8 sunt femei, pe când, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava femeile domină și mai categoric, acestea fiind în număr de 5, din totalul de 7 procurori care lucrează acolo.
![]() Sefia Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava îi aparține prim procurorului Elisabeta Cocârlă |
Trebuie precizat faptul că și în județ lucrurile stau la fel, un exemplu concludent fiind Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, acolo unde reprezentantele sexului frumos sunt în număr de 3, dintr-un total de 4 procurori. Dacă femeile domină numeric bărbații-procurori în cadrul Parchetelor, trebuie spus faptul că și funcțiile de conducere sunt „amanetate” de acestea. Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava este condus de către procurorul general adjunct Maria Burceag, aceasta având și atribuții de procuror general, după ce Gheorghe Horodincă, cel care deținea funcția respectivă, s-a pensionat la sfârșitul anului trecut. Intrată în magistratură în anul 1976 ca procuror la Tulcea, aceasta se transferă în anul 1982 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, unde stă doar un an, după care este promovată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. În 1993 Maria Burceag este promovată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar din luna martie a anului 1998 este numită în funcția de procuror general adjunct. „Funcțiile de conducere sunt temporare și oricine dintre noi poate ocupa într-o zi o asemenea funcție. Un șef trebuie să fie apropiat de oamenii din subordine, să comunice. Lipsa dialogului conduce nu numai la izolarea față de colegi, dar și la formarea de bisericuțe care dezbină colectivul. Întotdeauna m-am ferit de acest lucru. Referitor la faptul că femeile sunt mai multe decât bărbații în justiție, cred că este un lucru benefic. De exemplu, polițiștii care lucrează cu procurorii sunt mai receptivi și mai plini de solicitudine atunci când în fața lor se află un procuror femeie”, spune procurorul general adjunct Maria Burceag.
Un alt procuror-femeie cu funcție de conducere este Gabriela Carmen Martin, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Aceasta a intrat în magistratură în anul 1990, ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar patru ani mai târziu a fost numită în funcția de prim procuror adjunct al acestuia. Din luna ianuarie a anului 2002, Gabriela Carmen Martin deține funcția de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Și aceasta crede că femeile sunt mult mai potrivite ca magistrați decât bărbații. „Femeile se deosebesc de bărbați prin caracterul lor direcționat spre căutarea înțelegerii reciproce și prevenirea conflictelor. Ele au o capacitate de analiză dezvoltată, au aptitudini de a gândi strategic, un spirit penetrant și mai ales o bună intuiție feminină. Practica a demonstrat că femeile magistrat ce dețin funcții de conducere reușesc mai bine decât bărbații să se ocupe de familie și să fie exemplare la serviciu”, spune aceasta.
– Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, condus în totalitate de procurori-femei
Un caz interesant se petrece în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cel care este condus 100% de femei. Astfel, dacă funcția de prim procuror adjunct este deținută de către Mariana Crina Grețcan, șefia acestei instanțe îi aparține prim procurorului Elisabeta Cocârlă. Aceasta a deținut între 1998-2004 funcția de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, iar din luna mai a anului 2004 și până în luna octombrie 2005 a fost numită cu delegație în fruntea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, funcție pe care a preluat-o în luna noiembrie a anului trecut prin câștigarea concursului organizat pentru ocuparea postului respectiv. „Mă simt absolut firesc, nu mi se pare un lucru anormal ca femeile să aibă funcții de conducere importante. Nu trebuie ca acest lucru să fie privit ca un handicap. Cred că femeile sunt manageri foarte buni, sunt în primul rând foarte conștiincioase. Multă vreme s-a considerat că procurorul trebuie să fie bărbat, dar timpul a demonstrat însă că și femeile pot fi la fel de bune. Nu vreau să mă laud, dar toți polițiștii din Gura Humorului aproape că au plâns când am plecat de acolo”, ne-a spus prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, Elisabeta Cocârlă.
|
Vechime de mai mulți ani pentru magistrații care doresc funcții de conducere Pentru ca un magistrat să poată participa la concursul pentru obținerea unui post de conducere, trebuie să îndeplinească anumite condiții: în ultimii trei ani să nu fi fost sancționat în nici un fel, să aibă calificativul de „foarte bine”, precum și mai mulți ani de vechime. Pentru o funcție de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie, dar și la Judecătorie, candidatul trebuie să aibă 5 ani de vechime ca magistrat, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunal, precum și la Tribunal, vechimea celui care „țintește” o funcție de conducere trebuie să fie de 6 ani, iar pentru o funcție de conducere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel și la Curtea de Apel, vechimea candidatului trebuie să fie de 8 ani. |
Președintele Judecătoriei Suceava are doar 29 de ani
Chiar dacă se spune că pentru a ocupa o funcție de conducere în magistratură trebuie să ai ceva experiență în spate și să fii cât de cât puțin mai în vârstă, la Judecătoria Suceava aceste reguli au fost date peste „cap”. De la jumătatea lunii decembrie, anul trecut, șefia Judecătoriei Suceava a fost preluată de către judecătorul Diana Grigorean, în vârstă de doar 29 de ani. Aceasta a fost numită interimar în respectiva funcție, până la alegerile pentru președinția instanței, care vor avea loc la jumătatea lunii viitoare. „Cred că tinerețea nu reprezintă un impediment în a conduce o instanță cum este Judecătoria Suceava. Chiar dacă am numai 29 de ani, principalul este că îmi fac treaba cu plăcere și responsabilitate”, spune aceasta. Diana Grigorean a intrat la Institutul Național al Magistraturii în anul 2000, iar în anul următor a fost numită judecător la Judecătoria Suceava.


