Femeile bătute de soți sau concubini, copiii abuzați de părinți, familiile marginalizate social vor putea fi „la adăpost”, începând cu 1 august, într-un centru social deschis ieri la Gura Humorului. În evidența Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava sunt deja 30 de femei abuzate care așteaptă să fie primite în Centrul multifuncțional destinat victimelor violenței în familie. Cu o capacitate, pentru început, de 12 locuri, centrul s-a înființat la etajul întâi al clădirii în care a funcționat, până în anul 2006, un centru de plasament.
Valoarea totală a proiectului a fost de 189.210 euro, din care suma solicitată pentru finanțare prin Programul de Incluziune Socială a fost de 102.963 de euro, iar contribuția locală – 86.247 de euro, din care 11.500 euro în numerar și 74.747 de euro contravaloare clădire.
Găzduire și îngrijire, între 60 și 90 de zile
Beneficiarii centrului vor primi găzduire și îngrijire pentru o perioadă de 60 de zile, perioadă care poate fi prelungită până la 90 de zile, dacă femeia abuzată și copiii acesteia nu și-au găsit o locuință și sunt nevoiți să se întoarcă în casa agresorului.
Mamele bătute primesc, împreună cu copiii lor, în centrul nou inaugurat la Gura Humorului, după cum au precizat și invitații la eveniment, secretarul general al Consiliului Județean Suceava, Dumitru Pașniciuc, și directorul executiv al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Margareta Isăilă, „servicii specializate de asistență socială, recuperare, îngrijire, consiliere juridică, consiliere psihologică în vederea adaptării la o viață activă pentru realizarea inserției sociale și profesionale a victimei, promovarea unor programe de reinserției socială, asistență medicală, inclusiv evaluare în cadrul serviciilor de medicină legală”. Toate serviciile sunt gratuite.
Terapie de grup
La Centrul multifuncțional destinat victimelor violenței în familie nu se vor face angajări noi, personalul specializat lucrează deja la Serviciul alternativ de tip familial, din cadrul Protecției Copilului Suceava (psihologi, asistenți sociali, asistenți medicali, juriști, etc.). Femeile lipsite de apărare, bătute și agresate de partenerii de viață vor fi ajutate de grupuri terapeutice, în vederea depășirii traumei și a reintegrării socio – profesionale și familiale.
Număr de urgență – 0230233310
Persoanele care sunt frecvent afectate de violența domestică, copiii afectați de violența din familie, dar și familiile marginalizate social pot să sune la numărul de telefon 0230233310, pentru a putea beneficia de spijinul angajaților centrului social de la Gura Humorului, loc în care victimele vor fi în siguranță, centrul având serviciu de pază propriu. Agresorii, fie că sunt soți, concubini, frați, părinți ale victimelor, nu vor avea acces la victime pe perioada cât acestea sunt internate în acest centru. Orice persoană din județul Suceava care a fost agresată poate să ceară ajutor personalului de la centrul pentru victimele violenței în familie, unde va primi consiliere gratuită. Familiile care trec prin drame generate de violența domestică vor fi ajutate să se reintegreze în viața comunitară, să-și îmbunătățească echilibrul economico-social al familiei, prin găsirea unor locuri de muncă.
Trei ani de cazare pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului
Tot ieri, la Gura Humorului, la etajul al doilea și al treilea al aceluiași centru de plasament humorean, unde s-a amenajat centrul destinat victimelor violenței în familie, s-a inaugurat și un centru social care va deservi, tot începând cu 1 august, aproximativ 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului, după finalizarea unei forme de învățământ.
Tinerii vor beneficia, pentru o perioadă de maxim trei ani, de cazare, masă și servicii de consiliere socio-profesională, servicii de consiliere socio – profesională și psihologică, orientare profesională, informare, educație civică și pentru sănătate, dezvoltarea deprinderilor de viață independentă, autonomă.
Internare pe bază de dosare
Am aflat de la reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava că în acest moment sunt 74 de tineri aflați în situația de a părăsi sistemul de protecție socială, dar doar 40 ar avea loc în noul centru. Fiecare dosar va fi studiat de o comisie de specialitate, iar tinerii care vor fi internați în centru vor semna un contract, prin care vor fi responsabilizați pentru a duce o viață semiindependentă. Tinerii vor putea să învețe o meserie în cadrul atelierelor ocupaționale care funcționează la centrul din Gura Humorului.
Valoarea totală a proiectului a fost de 492.630,68 euro, din care suma solicitată pentru finanțare prin Programul de Incluziune Socială este de 297.947,15 euro, contribuția locală – 194.683,53 euro, din care 18.350 euro în numerar și 176.333,53 euro contravaloare clădire.
De la 1 august
Femeile bătute și copiii abuzați de părinți, „la adăpost” într-un centru social deschis ieri la Humor






