O femeie în vârstă de 54 de ani a trăit clipe de coșmar, joi după-amiază, fiind atacată de un tânăr la scurt timp după ce a scos o sumă de bani de la bancomat. Fapta s-a petrecut în centrul Sucevei, tânărul smulgându-i femeii poșeta, fără însă a putea ajunge prea departe. Doi bărbați care se aflau în zonă l-au prins. Unul dintre ei este consilierul local sucevean Mihai Flutur.
Joi, în jurul orei 15.50, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că în zona CEC Bank, pe strada Curtea Domnească, a fost reținut autorul unei tâlhării.
La fața locului, în parcarea din fața Bisericii „Sf. Dumitru”, polițiștii au identificat victima și pe tânărul care i-a smuls poșeta.
Victima s-a lovit în zona umărului în urma atacului, însă nu a solicitat îngrijiri medicale de specialitate.
Autorul a fost identificat în persoana lui Alexandru-Nicolae Cuciureanu, în vârstă de 19 ani, din Solca. Este un tânăr care a crescut în Centrul de Plasament Solca, fiind abandonat de mic de părinți. Tânărul era eliberat de aproximativ trei luni din penitenciar. Din păcate, deși tânăr, acesta are deja un cazier important în spate. El a stat după gratii în jur de trei ani și jumătate, pentru furturi de mașini, dar și pentru un viol. Tânărul a fost condamnat pentru că, atunci când era minor, împreună cu un alt minor, a dus o fată de 15 ani în locuința unui bărbat în vârstă de 83 de ani, din Solca. Acolo, toți au consumat alcool, ulterior fata fiind violată de bătrân, dar și de cei doi tineri care au dus-o în locuință. Fapta a fost intens mediatizată la vremea comiterii, în mai 2016, prin prisma modului de producere și a faptului că bătrânul de 83 de ani era fost primar la Solca.
Revenind la fapta de joi, tânărul de 19 ani a fost reținut în arestul poliției județene, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. El mai este suspect de cel puțin încă o tâlhărie recentă, cu același mod de operare.
Cercetările sunt continuate de către judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava, sub coordonarea unui procuror.





